moartea bufonului

Din povestile Bufonului : Leoaica si Vanatorul

2012-02-07T01:56:00.000+02:00

Ploua, iar Bufonul nu inceta sa se opreasca. Picaturile parca incercau sa-l imbratiseze, dar el stia ca trebuie sa mearga mai departe. Privi inainte si vazu un sat. Pasii il indreptau spre acel loc. Nu stia ce este acolo, nu stia ce sat este, dar parca ceva ii spunea ca trebuie sa ajunga in acel loc.
Cu fiecare pas facut norii ramaneau in urma, iar ploaia se transforma usor in raze calde de soare. "Am ajuns! Sunt obosit! O sa poposesc cateva clipe. Doamne cat de frumos este! Doamne cat de mult mi-a lipsit zgomotul copiilor jucandu-se!"
Se aseza pe o piatra. Lumea il privea; nu-l mai vazusera pana acum. Era un strain ce poposea in satul lor. Copiii de cum il vazura se apropiara de el, timizi. Le era frica si in acelasi timp doreau sa-l cunoasca, doreau sa afle cine este.
"Nu sunteti de pe aici! Ne puteti spune cine sunteti? ". Bufonul ii privea si ochii parca ii tremurau sub un val de lacrimi ce parca il incerca. Nu mai vorbise de ceva vreme cu cineva, nu mai vorbise cu copii si ii era atat de dor, dar si teama.
"Sunt Bufonul! Sunt cel care face lumea sa rada si cara cu dansul povesti si zambete adunate de-a lundul vietii!"
Copiii il rugara intr-un glas sa le spuna o poveste, iar el se lumina la fata. Cineva dorea sa asculte povestea lui.
"Am sa va spun o poveste de iubire! Este o poveste a unei tinere leoaice si a unui mandru vanator. Cei doi vanau neincetat, fiecare pe meleagurile sale. Umblau sa vaneze pentru hrana, vanau pentru ca asta stiau sa faca cel mai bine. Trofee dupa trofee aduna vanatorul nostru! Pasari, caprioare, cerbi si multe alte fiinte si parca nu inceta sa vaneze.
Tanara leoaica vana de foame, de teama. Amandoi faceau acelasi lucru zi de zi si parca nu se mai saturau.
Intr-o buna zi , in timp ce mergea la vanat Vanatorul nostru simti ca ajunse prea departe. Nu stia locurile si nu stia daca va ajunge acasa. Vana un iepure, aprinse un foc si ramase peste noapte in locul acela superb, dar strain. Cu arcul la cap, pregatit pentru a vana, incepu a se gandi la clipele sale si trofeele pe care le adunase. Erau atat de multe, dar simtea ca ii lipseste ceva. Isi analiza in gand trofeele si avea cateva, dar parca ceva ii lipsea.
De undeva din departare o tanara leoaica il zari pe vanatorul nostru si incepu a se apropia. Un alt vanat! Asta vedea, dar trebuia sa isi pregateasca atacul. "Rabdare! - isi spuse ea in gand. Am tot timpul! Poate nu acum, dar il voi pandi. Poate la noapte, poate maine de dimineata, dar nu voi lasa o astfel de prada. O carne ce nu cred ca voi mai gusta!"Se aseza la panda si il privea. In capul ei se creiona un plan de atac.
Vanatorul cu instinctul sau simti ca devenise vanat, o prada si nu stia cine il urmareste. Privi in jur si la un moment dat zarii ochii stralucitori ai leoaicei. "Cred ca o leoaica imi lipsea! Trebuie sa o vanez, trebuie sa am un astfel de trofeu!Doamne iti multumesc pentru o astfel de prada!... Dar nu trebuie sa ma vada, sa isi dea seama ca am observat-o!"
In timp ce se gandea la prada ce-l pandea, isi mangaia sageata care avea sa-i aduca un trofeu ce parca ii lipsea.
Cei doi ajunsesera prada si vanator in acelasi timp. Fiecare dintre ei vedeau prada in celalalt si isi faceau planuri de a castiga! Soarele parea sa se apropie de pamant si vanatoarea parea a incepe.
Vanatorul isi lua arcul in mana si o sageata. Tanara leoaica incepu a se apropie, fara a-l pierde din ochi. Isi urmareau amandoi miscarile si incercau sa se intimideze parca din priviri. Secundele se transformau in secole parca, pana la clipa atacului. Fiecare pas al ei, il simtea ca si cum ar fi stat pe loc. Fiecare clipa a lui, parea ca tine in mana gloria ce avea sa se apropie, dar mai era pana avea sa aibe acest trofeu.
Se apropiara unul de celalalt la aproximativ 10 pasi. Atat de aproape! Vanatoarea parea sa inceapa. La un moment dat privirile lor se impreunara si parca ceva se schimba. El isi lasa sageata sa cada si o privea inmarmurit, ea ramase pe loc si parca trupul ii tremura.
Nici el si nici ea nu aveau sa stie ce se intampla. Erau vanatori amandoi. Nu era prima data cand faceau una ca asta, dar parca fiecare dintre ei nu erau prada, ci...ceva care le lipsea. Au vanat atat de mult timp singuri si astazi, stau fata in fata si nu pot trece la atac. Privirile lor parca se imbratisau. Inimile le bateau din ce in ce mai tare.
El isi arunca arcul si se aseza in genunchi, privind-o asa cum nu vazuse niciodata prin ochiul sau de vanator. Simtea ca o cunoaste, o simtea aproape si ca fiind parte din el. Nu dorea sa o ucida, nu dorea sa o piarda, ci pur si simplu sa o cunoasca. Pentru prima data nu mai dorea sa vaneze. "O vreau doar pentru mine!O doresc alaturi de mine!spunea el, parca implorand. Vreau sa vanam impreuna, dar stiu ca instinctul ei este sa ma ucida!Fie ce-o fi Doamne!"
Ea il privea si incepu a pasii catre el. Dorea sa-l ucida, dar simtea ca-l pierde. Nu dorea una ca asta.Nu intelegea ce se intampla cu ea. Picioarele ii tremurau cu fiecare pas pe care il facea. Nevoia de sange se transformase in nevoia de el. Il dorea alaturi de ea. Ajunse langa el si-l imbratisa.
"Vreau sa te ucid, dar nu pot, pentru ca vreau sa te aflu si vreau sa vanam impreuna! ii spuse ea, speriata parca de propriile cuvinte. Prima data in viata mea cand in loc de sange vreau pe cineva alaturi de mine! Accepta-ma asa cum sunt langa tine!"
Vanatorul isi ridica capul si o imbratisa. "Vreau sa vanam impreuna!Vreau sa cunoastem impreuna campii, munti, dealuri, ape, stele, soarele si luna, vreau sa te cunosc! Da-mi voie sa traiesc alaturi de tine! ii spuse vanatorul ingrozit parca de cuvintele sale."
Se privira in ochi si se asezara unul langa celalalt si incepura a-si povesti viata unul celuilat.
Si de atunci vanatorul si leoaica au inceput drumul impreuna... incepura a vana amandoi prin lumea intreaga. Aveau clipe cand setea de vanat ii facea sa sara unul la celalalt, dar impreuna invatara a trai fara a mai deveni vantor si vanat in acelasi timp. Si poate si astazi mai traiesc, umbland impreuna, vanand impreuna, protejandu-se unul pe celalalt."
In timp ce Bufonul isi termina povestea vazu cum alaturi se copii venisera niste oameni, care ii ascultau povestea cu lacrimi in ochi. Unul dintre copii observara si incepu a-i intreba de ce plang.
Bufonul ii imbratisa si raspunse el in locul lor:
"Aceasta poveste este esenta iubirii. Leoaica si Vanatorul sunt femeia si barbatul, amandoi vaneaza, amandoi se vaneaza unul pe celalalt, iar intr-o buna zi ajungand fata cei doi trebuie sa invete sa se cunoasca, sa simta si sa-si stapaneasca dorinta de a vana pentru prada si trofee. Oamenii trebuie sa nu uite ca Ea si El sunt asemeni acestor doua personaje. Cand vor invata sa simta, vor invata sa aleaga momentul in care nu se vor mai vana si impreuna vor incepe a lupta pentru a construi ceea ce noi spunem iubire. Atata timp cat vom invata sa stapanim aceste trairi si vom invata sa respectam ceea ce simtim, atat femeia, cat si barbatul vor lupta impreuna sub imboldul iubirii si impreuna vor reusi sa creeze o poveste de dragoste ce va dainui pe veci."

Orb in ceata

2011-12-04T12:52:00.000+02:00

"Merg si parca drumul meu este tot mai lung si tot mai anevoios. Ma uit in fata si ... o carare, acelasi cer, aceeasi lumina a zilei, acelasi praf, dar merg inainte! Unde ajung? Incotro ma indrept? De ce acest drum?" ... gandurile Bufonului pareau a-l arunca in ceata propriei existente. "Ieri doream sa o revad cateva clipe, doream sa cunosc povesti, sa traiesc povesti, sa ma cunosc si astazi doar merg. Doar pasii stiu ce fac! Acelasi ritm, aceeasi stare, acelasi praf, acelasi drum! Pana si pietrele par aceleasi, cu toate ca-mi par a fi straine! Ce este cu mine? Parca nu mai sunt eu!"
Framantandu-si gandurile, fata parca i se facu de ceara, ochii ii erau reci si incetosati, iar zambetul sau parea a fi umbrit de o tristete ce nu-l caracteriza. Se opri in mijlocul cararii si se uita spre cer. Se apropia ploaia! Picaturi de ploaie incepura dansul pe umerii lui. Statea in acelasi loc de ceva vreme de parca se tansformase intr-o statuie.
O picatura i se aseza pe frunte si incepu a vorbi:
"Micul meu Bufon, te rog sa-ti revii!Linisteste-te! Nu esti primul si nici ultimul om care a ajuns in acest impas! Tot ceea ce ai nevoie, este sa nu uiti sa fii tu si mai mult sa nu uiti sa visezi! Este tot ce te poate salva! Priveste in tine!Nu uita sa simti, nu uita sa traiesti, nu uita cine esti! Ai un drum al tau!"
Cuvintele picaturii il loveau din plin, dar nu simtea nimic! Stralucirea ochilor devenise o ceata. Era un orb in propria ceata, iar picaturile il inconjurau si il imbratisau. Parca incercau sa-l ia de mana si sa-l traga din aceasta stare.
"Ti-am urmarit povestea si ... trebuie sa mergi mai departe! Doar tu poti sa o duci mai departe! Te-ai ratacind printre cuvinte si idei, printre ganduri si timp, dar esti tot tu, Bufonul a carui poveste am vazut-o in fiecare om! E timpul sa mergi mai departe!"
Isi misca mainile de parca ceva il lua de brate si-l trase din pietrificare. Mergea, iar pasii sai parca ii spuneau sa se opreasca.
"Sunt cel care a adus zambetul oamenilor, sunt Bufonul de ieri, sunt orbul din prezent, sunt actorul principal in propia-mi poveste! Nu am de gand sa impietresc si sa caut in bezna gandurilor, pentru ca exist si... voi duce povestea pana la capat!"- iar chipul i se lumina si parca acea flacara a vietii revenii in privirea sa...
"Sunt un orb in propria-mi ceata, iar drumul meu nu s-a oprit aici!" - si-si continua drumul sau prin viata ca si cum acolo se nascu un nou inceput.

Din cenusa unei povesti, se naste o poveste

2011-10-31T22:34:00.000+02:00

"Din cenusa unei povesti se naste o alta poveste. In fiecare zi, in fiecare clipa cand o poveste moare, cand flacara ce o intretine se stinge, o alta poveste isi cauta vapaia sa se aprinda. Nimic mai mult, nimic mai complicat!" - ii spuse o flacara ce-i lumina fata.
Statea in fata focului ce-l incalzea si ... medita la cuvintele ei. "Cata dreptate putea sa aiba! Ieri ii facea pe oameni sa zambeasca! Povestile se nasteau pe rand si oamenii la randul lor nasteau povesti. Era vapaia din sufletul lor ce-i facea sa traiasca fiecare secunda, sa o simta si sa dea valoare vietii! Astazi, chipurile lor par de ceara si ascund o urma de tristete si o farama de speranta ce pare a vrea sa renasca flacara! Da, are dreptate!"... Dar, oare ce este de facut?
Flacara il privea, ii lumina chipul si dintr-o data, parca lua forma unei mingi de foc.
"Ia-ma in brate! Tine-ma in palmele mele si priveste in inima ta! Spune-mi ce vezi!Simti gheata ce ai adunat-o in singuratatea ta? Simti inima cum bate? Simti cum totul in tine freamata? "
Bufonul o tinea in palmele sale si simtea cum sangele curgea prin vene, cum inima ii batea mai tare, cum gandurile se impleteau in vise si idei, cum amintirile veneau pe rand si il transformau in ceea ce a fost sa fie candva. Simtea cum flacara aceea ii incalzea trupul, era ceea ce ii lipsea... in sfarsit avea sa o simta si sa traiasca!
"Da! Sunt Bufonul de ieri si astazi am renascut! Sunt cel ce aducea zamebete, sunt cel ca nascocea povesti pentru si despre oameni, sunt OM si astazi simt ca exist! Simt sufletul cum vrea sa renasca!"...iar flacara din palma sa disparea treptat. Isi privi palmele si nu mai era decat cenusa, o urma neagra!...
"Unde a disparut? Flacara mea, unde este?"...iar in gand cuvintele ei pareau sa revina." Din cenusa... se naste o alta poveste!- iar aceasta poveste sta in sufletul tau, Bufonule! E timpul sa o spui pana la capat!"

Din gandurile Bufonului

2011-10-24T22:44:00.000+03:00

"Un pas, doi, trei... o singura poteca si multe drumuri pe langa, o intersectie continua, un sir de ieri si astazi, un vesnic acum si un suspin pentru maine... cand poate se va intampla! - isi spunea Bufonul. E viata, e tot ce avem mai de pret! Este un dar pe care nu-l meritam, pentru ca nu stim sa-l pretuim!" ...cuvintele sale parca il biciuiau, gandurile ce pareau a-l tine departe de lume nu-i dadeau pace! Acelasai Bufon, aceleasi ganduri, umbland pe poteca vietii sale, intalnind alte poteci, privindu-le, suspinand si ... mergand mai departe - o poveste a unei vieti, asta era tot ceea ce avea mai de pret. Cara cu el cateva povesti si zambete adunate de-a lungul timpului, dar toate acestea parca-l intristau. Vremurile acelea au apus! Astazi sunt prezent printre oameni si ... nimeni nu ma vede, sunt doar o umbra printre oameni. Merg, respir, ii vad, ii simt... si singur ma indrept catre capatul firului, insirand ganduri si iluzia ca poate intr-o buna zi voi reusi sa exist asa cum nu am mai fost!

Este frig in suflet si in singuratate si totusi gandul ca este acolo si poate intr-o buna zi ma va vedea, ne vom vedea, ma face sa vreau sa merg mai departe. Vreau sa renasca focul ce imi lumineaza sufletul si sa renasc din cenusa ce-o port din clipa in care m-am izbit de aceasta lume rece si indiferenta! SUNT INCA BUFONUL si merg pana la capat! Voi soarbe fiecare clipa din cupa vietii si ... poate intr-o buna zi cineva isi va aminti sa zambeasca ca pe vremea OAMENILOR!

Umbre ale timpului trecut

2011-07-19T22:14:00.001+03:00

"In fata o singura poteca ce imi poarta pasii catre un alt oras, o alta poveste a trecerii mele - "A fost Bufonul! L-ai vazut?Dar a plecat si nu ne-a spus incotro!" - aceleasi cuvinte pe care le aud in fiecare oras prin care trec. O mana de oameni, nu sunt multi, dar sunt acei oameni pe care ii cunosc si care zambesc pentru niste cuvinte si niste... glume inocente.
Am ajuns! E asa cum am visat! Arhitectura, strazi pavate parca cu povesti si...(oftand) oameni tristi.Parca vor sa se cufunde in griul mohorat al pavelelor. Par a se gandi la ceva, par a fi cufundati intr-o lume pe care au pierdut-o. Nu-i inteleg!
Ma indrept catre piata, la fantana. Vreau sa vad oamenii, sa ii cunosc. Uite-o!De abia astept sa ma odihnesc, sa simt apa cum imi stropeste trupul, sa-i simt racoarea cu care ma imbratiseaza!
Lumea trecea pe langa el si nimeni nu il oberva. Erau atat de reci si parca fara de viata. Chipurile erau parca sculptate in ceara si... ei niste copaci purtati de vantul ce adia usor. Pareau fermecati, inchisi intr-o lume a gandurilor. Bufonul se intrista. "Oare voi mai intalni oamenii de altadat?Oare ma vor aprecia ca atunci?". Nici nu termina gandurile ca se simti tras de maneca de o fiinta mica. "Da! Uite un copil! Uite un zambet adevarat si curios! Doamne ce bine ca exista aceste fapturi! Fara ei am deveni ... simple fiinte reci!"
"Domnule, sunteti dintr-o poveste? Semanati cu Bufonul despre care imi povestea bunica cu atata bucurie.Ati revenit de printre paginile umplute cu povesti? Imi puteti spune si mie o poveste?
Bufonul il privea uluit! Era primul sau spectator si ... atat de firav... atat de matur. Stia de povestile bunicii, stia de povestea sa. Era pentru prima data cand avea un astfel de spectator. Parca nici nu stia ce sa spuna, ce sa faca. Vrajit de frumusetea cuvintelor si de sinceritatea copilului, incerca sa faca cateva trucuri si ... copilul il urmarea cu ochii mari ca si cum ar fi vrut sa nu piarda nici o secunda. Bufonul se simtea atat de stingherit, ca niciodata. Era doar un copil, totusi.
Il lua in brate, il aseza pe picior si ... dintr-o data cuvintele incepura a creiona o poveste ce semana parca cu viata-i! Era o poveste frumoasa si totusi trista, era o poveste despre el si copilul din el. Cu fiecare cuvant parea si mai fermecat de propria-i poveste. Nu-i venea sa creada ce usor veneau cuvintele si cum toate faptele se zugraveau sub tabloul propriei vietii.
Copilul il asculta sorbindu-i fiecare silaba. In timp ce povestea, Bufonul il privi in ochi si dintr-o data se cutremura. Cunoastea acea privire, cunostea acel stil, cunostea acest mod de a copilari. Semana atat de mult cu el... si totusi era doar un copil.
Isi dorea atat de mult sa fie din nou copil, isi dorea atat de mult sa fie copilul din bratele sale, isi dorea parca sa asculte povestile sale... si totusi, azi este povestitorul , este acel personaj despre care spunea bunica si ... este aici pe marginea unei fantani.

Povestea de zor... si copilul din bratele-i arse de soara zambea si i se aseza cu capul lipit de piept. Parea ca adormise. Bufonul nu contenea in a spune povestea mai departe, cand deodata auzi o voce schimbata - "Intr-o buna zi ma vei uita ....doar o clipa ma va aduce in viata
....AMINTIREA LASATA INTR-UN ETERN IERI......si un suspin de maine,
in zorii vietii!- sunt cuvintele tale Bufonule, cand ai ales acest drum! Ai uitat! Nu m-ai recunoscut nici macar o clipa. De ce ai lasat copilaria sa moara?". Cuvintele copilului ii speriara. Da!Acestea sunt cuvintele sale, lasate mostenire de a sa mama, acea fiinta draga care ii spunea mereu sa ramana copil, sa nu isi doreasca cu atata ardoare sa devina mare.

Astazi isi duce Destinul mai departe, ieri... era un copil fara de griji, zambind la povestile de altadata.

Inceput de poveste franta

2011-07-18T23:57:00.000+03:00

"Pe urmele unui Destin am pornit, cautand sa inteleg de ce trebuie sa vad atatea lucruri urate, de ce oameni frumosi sufera si ... de ce la fiecare apus exista o bruma de bucurie tesuta printre lacrimi. Calatoresc de ceva vreme pe aceasta cale si vad si alte Destine si... sper ca intr-o buna zi sa reusesc sa impletesc cu unul o poveste, dar gandul imi este departe. Pasesc privind inainte, caci teama-mi este sa privesc inapoi. Sunt chipuri dragi pe care le-am ascuns printre amintiri."- isi spunea Bufonul in gand, cand cineva il batu usor pe umar.
Bufonul tresari, speriat de aceasta atingere. Ii amintea de cineva si parca ii era teama sa spuna. Semana cu atingerea mamei si totusi nu era ea, avea un miros placut de tinerete. II era teama sa o priveasca si totusi curiozitatea il impingea. Isi intoarse capul si vazu un chip angelic, care-l intimidase.
Cum nu mai vorbise de ceva vreme, Bufonul nostru parca inghitise cuvintele. Era atat de frumoasa si ..."poate e doar o inchipuire"- rostea in gand.
"Te-am urmat de ceva vreme si nu ai privit catre mine nici o clipa, am incercat sa te strig si vorbele-mi fura aruncate departe de vant si ... astazi sunt in fata ta! Spune-mi cine esti! Spune-mi incotro te indrepti! Spune-mi povestea ce se ascunde sub acest Destin, in acest trup!"
Bufonul nostru se aseza pe buturuga, o privi in ochi si timid incepu a rosti cateva cuvinte:"Iarta-ma ca nu te-am vazut pana acum, iarta-ma ca nu te-am auzit... am fost orbit de MINE. M-am resemnat sub Crucea ce mi-a fost data sa o port si am plecat sa imi duc mai departe rostul, sperand ca intr-o buna zi sa ...imi gasesc linistea si fericirea. Totusi de ce eu ? Ce vrei de la mine? Sunt Bufonul, acel om care aduce zambete si pleaca incarcat cu bucuria ca au zambit, dar totusi trist ca ... nimeni nu l-a intrebat acel banal - ce mai faci?! Sunt surprins de tot ceea ce imi spui, dar teama-mi este sa nu fie doar o imagine a unui vis.Spune-mi ce doresti de la mine? "
"Te-am vazut intr-o zi la un han!Erai vesel si lumea radea, dar privindu-te am descoperit o urma de tristete si am incercat sa o aflu, dar ai plecat. Si eu am venit dupa tine, iar tu ... ceri un ce mai faci! Oare nu crezi ca uneori ar trebui sa te opresti, sa astepti, sa vina aceasta intrebare? Oare nu crezi ca ar trebui sa lasi sa vina de la sine acel om, acea fiinta care va vedea mai departe de masca aceea zambitoare ce-o porti atat de bine, fara a fi a ta."
Bufonul parea de ceara. Nimeni nu ii spusese atatea cuvinte.Cufundat in dorinta lui de a cunoastea, de a gasi acel vis, uitase parca sa existe, uitase sa asculte, iar aceasta fiinta avusese curajul sa ii spuna in fata si inca dorea sa il cunoasca. "Ciudata femeie!"isi spuse Bufonul in gand, si nici nu termina ca se simti cuprins de bratele ei si un sarut pe frunte il facu sa tremure.
"Mergi mai departe si atunci cand il vei intelege ma vei revedea. Iti multumesc pentru clipele in care ai fost doar un om si nu Bufonul de ieri, sau de atunci. Oamenii judeca dupa aparente, eu te privesc si te astept!" si vorbele se pierdeau si ea disparea in departari arse de soare.
O lacrima se revarsa pe obrazul acestuia in timp ce ochii parca incercau sa o opreasca. Gandurile ii erau haotice si tot ce gandise pana in clipa sosiri acestei fiinte se naruise. "Cine era? Ce dorea aceasta copila cu ganduri de femeie? Cand o voi mai vedea?A fost langa mine si nu am vazut-o! Doamne... ce orb am fost!"
Se ridica si incerca sa alerge spre ea, dar pasii parca se blocasera. "Mi-a spus ca am sa o revad cand am sa inteleg si ... trebuie sa merg pe drumul meu. E timpul sa privesc inainte, e timpul sa privesc tot orizontul si sa nu uit, ca intr-o buna zi, in asta lume... poate o voi regasi."

Un drum pentru fiecare

2011-01-14T22:30:00.000+02:00

"La fiecare pas, pe fiecare drum ce-l acopar cu umbra mea gasesc cate o piatra. E singura si sta acolo de ceva vreme. Poate ca cineva la un moment dat a dat-o un pic mai incolo pentru ca-l impiedica. Eu nu vreau acest lucru! Vreau sa imi spuna tot ce a vazut, tot ce a cunoscut de-a lungul timpului!" isi spunea Bufonul in gandul sau.
"Calatorule, sunt o piatra si aud tot ceea ce imi spui! Sunt aici de ceva secole si am venit de pe muntele acela, pe care l-ai cunoscut si tu! Imi este parinte si l-am nesocotit! Imi spunea sa raman in semetia familiei mele, iar eu am dorit sa cunosc lumea si am ramas singura, privind la familia mea ."ii raspunse piatra intr-o clipa."De prima clipa cand am aparut am dorit sa cuprind tot pamantul si sa il cunosc, sa invat si sa fiu temelia unei case a oamenilor, dar am ajuns o piatra intr-un drum uitata de timp. Crezi ca am uitat acest lucru? Nu! Sub nici o forma! Intr-o buna zi voi ajunge acea piatra de temelie la un castel si voi imbratisa oamenii ce vor locui acolo!
Bufonul lacrima. Ce vis frumos! Oameni? Castel? Doamne, cate lucruri s-au schimbat! Nu mai sunt castele de altadata, nu mai sunt oamenii aceia frumosi, nu mai sunt vremurile glumelor sale, nu mai are nici el loc in aceasta lume pentru ca timpul Bufonilor a trecut. "Ce vremuri...!"ofta el.
Lua piatra in brate si incepu a-i depana amintiri. Piatra il asculta clipa de clipa si parca incerca sa ii ia toate cuvintele.
"Vreau si eu amintiri ca ale tale! Vreau si eu sa fii cunoscut tot ceea ce ai cunoscut! Crezi ca se mai poate?"
"Ramai cu mine!ii spuse Bufonul. Si vom depana povesti si vei vedea drumuri si case si oameni! Fii piatra de temelie a casei mele si eu voi fi omul care te voi respecta!Fii camaradul meu de drum si iti voi spune povesti, glume, zile si nopti la rand!"

Dar piatra se intrista. "Vreau sa cunosc, dar de voi pleca de aici, nu voi mai vedea familia! ce fac? ..... Raman o piatra pe drum? Da! Asta sunt si asa voi ramane! O piatra pe acest drum! Vor trece anii si cineva intr-o buna zi ma va muta fara sa stie ca acesta este locul ce-l slujesc!Bufonule, mergi pe drumul tau! Drumul meu este acesta si aici voi ramane! Iti multumesc pentru tot, iti multumesc ca vrei sa ma ajuti imi indeplinesc visul! Mi-am dat seama ca ani la rand m-am mintit! Am crezut ca doresc o gramada, dar nu a fost adevar in gandurile mele. Tot ceea ce vreau este drumul meu!Acest drum!Acest loc! "
Bufonul o aseza la loc, ii multumi pentru clipele petrecute impreuna si incepu a aduna pasi, a se indeparta de acest prieten al sau. Intelesese ca drumul pe care il strabate este drumul sau si este dator sa il duca mai departe, iar Destinul pietrei era sa ramana vesnic pe acel drum.
Poate intr-o zi va intalni un alt calator cu care sa imparta acelasi drum... un drum al fiecaruia, dar paralel.

Absenti la cursul vietii

2011-01-13T19:53:00.000+02:00

Din gandurile Bufonului:
"In fiecare zi ne derulam ghemul vietii urmand cursul firesc al unui Destin pe care incercam sa-l descoperim. Uneori ne grabim si ne dorim sa intelegem ce cautam prin aceasta viata, care este piesa si rolul nostru, dar nu ne dam seama ca timpul si pasii nostri ne vor arata acest drum.
in fiecare clipa respiram, in fiecare clipa ratacim printre ganduri, idei si sperante, incercand parca sa iesim din carapacea noastra si sa urcam pe culmile a unui nu stiu ce munte si sa ne vada toti ca suntem si putem si ... devenim orbi fara sa ne dam seama.
Fiecare dintre noi are un drum, care se intersecteaza cu alt drum, alte drumuri si lumea ne vedem, ne simte, respira alaturi de noi. Cateva pasaje, cateva cuvinte, o imagine pe care o asociem cu cel de langa noi si uite asa incepem sa desenam o viata intr-un ocean al timpului pe care l-am denumit simplu istorie.
Ziua trece, noaptea la randu-i si prezenti prin cotidian ne dam seama ca am fost absenti la cursul vietii. Uitam sa vedem cursul firesc, uitam ca suntem simple fiinte efemere, ne sufocam intr-o stare continua a unei dorinte absurde asupra unui mar ce straluceste in fata noastra. Vrem sa avem ce are celalalt, dorim alt mar, alta poezie, alt cantec, alta intersectie, dar nu suntem in stare sa ascultam cantecul nostru, sa citim poezia noastra, sa privim viata noastra asa cum este ea, cu urcusurile si coborasurile ei, sa o acceptam in toata existenta ei. Si toate acestea pentru ca? ...Suntem oameni si ne temem sa descoperim ce este in noi. Este mai simplu sa privim pe altcineva, sa ne imaginam ca celalalt este un fruct mai bun si il dorim, este mai simplu sa evadam din propria noastra viata pentru ca ne temem de propria umbra, propriul trup.
Dar viata are grija sa ne aduca inapoi, amintindu-ne cateodata ca suntem mici, ca zborul nostru nu este vesnic. Un pret mare pentru milioane de pasi si batai din aripile unui foc continuu.
In fiecare dintre noi exista o zi, o noapte, o clipa si ... uitam sa mai stam alaturi de propria fiinta si sa o imbratisam asa cum este ea, sa o pretuim, sa fim prezenti la cursul firesc al vietii.Vom cunoaste si vom vedea mii si mii de suflete, dar ultimul pe care il vom privi este al nostru, cand va da si ultima fila a acestui curs."
Cunoaste-te pe tine insuti! ... era doar un salut pe vremuri, ce ascunde chipuri, suflete si povesti.

Singur printre fire

2010-10-28T11:19:00.001+03:00

Pasesc pe drumuri noi, cu pasii mei vechi si ma uimesc cat timp las in urma. Ce caut? Incotro ma indrept? Unde sunt? - sunt intrebari la care nu vreau sa dau raspuns. Tot ceea ce vreau sa stiu este sa inteleg Destinul. Fiecare dintre noi poarta pe umeri un fir de ata, viata si fiecare trebuie sa o duca pana la sfarsitul ghemului. Este un fir subtire si totusi rezistent, se incurca si apoi se descurca si toate acestea doar pentru ca suntem cei care o conduce si nu ne dam seama.

Sunt Bufonul! Imi port firul de ata prin multe alte fire. Ma intesectez cu ele, le privesc, incerc sa comunic si la un moment dat ma uit la ele ca la niste fire si atat. Sunt aici langa mine si totusi nu le simt! Sunt aici si eu sunt la fel si ... atat de singur si departe!
Am strans o multime de cuvinte de la ele si firele par sa imi fie aproape, iar eu... nu le inteleg! Vor sa mergem impreuna pe acelasi drum, suntem pe acelasi drum, sau doar credem ca drumul este acelasi si totusi ne indepartam?
Sunt Bufonul, de ieri, de astazi si maine ... voi duce mai departe firul ce ma leaga visand ca intr-o buna zi voi simti un fir care se alatura drumului meu prin viata.
Pana atunci sunt la fel de singur printre ... si voi spune mai departe povestea mea de maine pentru un simplu ieri. Traiesc si vizez!

In loc de eu ... ce

2010-02-01T23:07:00.000+02:00

Franturi de poveste se risipesc in fiecare zi si in fiecare clipa. Parca mai ieri, Bufonul plangea, parca mai ieri povestea despre o iubire si totusi astazi tace. A adunat atata tacere incat nici o alta tacere nu o poate rupe. S-a ascuns dupa o masca a propriului trup si a inchis cu el cuvinte ce aduceau zambete, povesti care bucurau inimile oamenilor ce il ascultau.
Astazi este el si drumul lui, si peste toate acestea un trup ce duce cu el o poveste mai departe de ieri, de ei , de tot a fost intr-o zi el.
Il privesc. Bufonul tace si in tacerea lui citesc o mie de cuvinte cum vor sa explodeze. El se uita la mine si ma intreaba ce am, ce este cu mine, dar oare pe sine nu se vede?
Il provoc intrebandu-l ce ascunde in tacerea sa, iar cuvintele sale ma lovira cu o raceala nascuta parca in sanul mortilor.
"Sufletul imi este secat. Ultima picatura de eu a devenit nisip! As vrea sa gust un strop de bucurie si nu simt decat un desert cum se aseaza in mine! Spune-mi te rog!Am devenit o duna care isi poarta drumul prin oceanul de nisip?"
Cuvintele lui ma loveau. Eram uluit de forta lor si incercam parca sa ma apar. Nu intelegeam ce vrea, ce simte si in toata explozia lui, reusi sa vad un zambet mic ascuns.
"Iarta-ma!Ma simt atat de putred in toata fiinta mea! As vrea sa fiu si eu la fel ca ceilalti si totusi nu pot. Ma simt atat de slab si totusi atat de puternic si in toata aceasta furtuna simt cum ma risipesc printre cuvinte si ganduri. Sunt doar un Bufon pe o strada a vietii mele, intr-o mie de povesti si totusi una singura. "

La un pahar de adio

2010-01-21T17:34:00.000+02:00

"O alta zi, un nou inceput, un alt final, o noua seara, un nou asfintit si totusi la fel ca ieri si ca acum ceva ani, acelasi spatiu, acelasi destin.Toate sunt la fel ca la inceputuri si fiecare inceput aduce cu el un final. Astazi ma regasesc in cel de ieri si timpul parca ma intreaba ce caut eu in acest destin. Il privesc nepasator si imi aprind o tigara. Ce-i pasa lui de mine si destinul meu?
Sunt cel care a adus haosul in mine si sunt cel care ma hranesc cu visele mele. Sunt acelasi om care a spus te iubesc si acelasi de ieri de la un pahar. Am vrut sa cunosc oamenii si am cunoscut ura si am sadit tristete, am vrut sa iubesc si am invatat singuratatea, am crezut ca voi descoperi drumul meu si m-am oprit intr-un zid. Toate acestea au rams intr-un simplu trecut si odata cu el, am reusit sa umplu paharul vietii.
A sosit timpul sa ma retrag, sa imi continui calatoria in alt loc, unde sper ca intr-o buna zi sa zambesc, la fel cum altii au zambit la glumele mele.
Trag cortina si scena dispare din ieri si astazi si maine se va umple, dar fara cel ce am fost candva, Bufonul.
O umbra se naste in mine si umbra aceea va purta povestea mea mai departe intr-un colt al timpului."
Cuvintele Bufonului ma intristau si totusi vedeam bucurie pe fata lui. Parca renastea sub ochii mei si toate povestile lui deveanu una cu el. E timpul lui sa plece si totusi ceva il tine un loc - un alt pahar de adio care parca nu se mai goleste...

Descult printre randuri si soapte

2009-09-05T19:49:00.000+03:00

Un haos ma inconjoara si o mana ma ridica. “E timpul sa iti urmezi blestemul vietii! Un om puternic vesnic nu adoarme, un om puternic vesnic nu intelege un zambet, o faptura ce i se dedica. E timpul tau sa trezesti tot ce s-a nascut prin tine, copile ce te-ai infaptuit in Destin!”
Asta este cu ce m-am trezit de ceva vreme. Sunt un OM mic caruia i s-a cerut sa fiu un OM mare. Oare nimeni nu vede mai presus de toate ca sunt OM si merg pe firul ce urmeaza ghemul vietii?
Am urmat calea ce mi-a fost data. Am citit randuri, am ascultat cuvinte si am calcat in picioare totul. Am asternut praf in urma mea si in urma mea s-a ridficat un nor. Un nor al neputintei caruia dat nastere prin mine. Sunt slab! Sunt haosul dinaintea mea si din tot ce sta in cale.
Sunt treaz!
Descult printre randuri si oameni am reusit sa ascult pentru prima data vocea ce imi spunea sa ma uit in mine. Am privit in oglinda si am vazut un trup care se mistuie pe zi ce trece, ce isi cere odihna. Am creat furtuna si temeri, ceata si nori si am reusit sa ma indepartez de mine, de tot ce visam si doream a infaptui. Am infaptuit vorbele Pandorei si ... era sa ma ucid. Eram pe punctul de a ucide Omul care s-a nascut, eram pe punctul de a ucide credinta ei si iubirea noastra...
M-am trezit! Tot descult, pasesc pe drumul ce mi s-a deschis. Sunt oameni care m-au privit prima data si m-au primit ca si cum m-ar cunoaste de ani de zile. Ma sperie gandul acesta. Nu vreau sa dezamagesc! Vreau sa pot si vreau sa lupt! Dar... ei imi spun ca toate se vor infaptui la timpul lor! Tot ce trebuie sa fac este sa nu plec din fata mea si a celei care a crezut in mine.
Am luat ghemul vietii in mana si descult printre randuri de clipe si soapte de iubire am inceput sa ascult cum vorbele si faptele se impletesc in mine pentru prima data, lasandu-ma sa dau viata viselor si OMULUI din mine.
Maturitatea nu ma mai sperie! Este jocul care trebuie sa il joc si regulile sunt cele care ma fac sa ma respect.
Toti cei care i-am cunoscut in ultimul timp au vazut in mine ceea ce voi vedea si eu, astazi, maine si in fiecare clipa in care nu voi uita sa privesc.

Moartea Bufonului

2009-09-05T19:43:00.000+03:00

Introducere...
Am asezat sufletul in adancul unui lac de lacrimi si am lasat la suprafata masca celui ce am fost candva, Bufonul. Sunt chipul care a invatat sa rada, sunt trupul care a stiut sa mearga, sunt omul care am asezat prin timp Clepsidra Destinului.Astazi sunt clipa de ieri si lumea zambeste! Astazi sunt micul zambet din coltul gurii al fiecarui om in parte si sunt izvor de tristete pentru tot ceea ce reprezint. Ieri am fost aici , astazi sunt unde am fost si ieri si maine voi fi acolo unde voi putea privi locul meu!
Am fost in mijlocul lor, am fost parte din ei [... ] dar cand luna saruta pamantul si il invelea am devenit umbra uitata intr-un colt de drum, am devenit cel care poate maine voi fi printre ei si le voi da pocalul de fericire si minutele de uitare.
Oamenii au devenit actorii scenei in care eu imi joc rolul vietii, rolurile mele au devenit momente hilare si in acelasi timp tragedii fara fir de zambet. Dar eu, cine am fost?
Am fost cel care s-a intovarasit cu zambetul lor si cel ce am creat povesti pentru ca acest zambet sa nu moara. Sunt omul care a luat chip de poveste si chipul meu s-a imbracat in masti de bucurie, bradzate de cate o lacrima care imi pastra un strop din mine.
Cei ce m-au cunoscut ma stiu de Bufonul ce vindea zambete si roluri, un negustor care cerea in schimb buze incununate de viata si lacrimi infundate in temeri, in haosul gandului si a sperantelor.
Pe o poteca am pasit tinand strans averea ce-mi fusese data. Sunt omul care s-a nascut printre oameni, sunt cel caruia Destinul i-a dat misiunea de a fi prezent intr-o continua poveste, a mai multor destine.Toate au un final in fiecare dintre oameni, toate au masti si toate fapte si ganduri, toate sunt eu si toate sunt ei, suntem oameni prin timp si poteci nascute sub pacatul firesc al Evei si fuga de singuratate a lui Adam. Am evadat din Rai pentru a cunoaste un timp, un eu, un noi si a scrie prin clipe roluri si piese prin oameni. ”
Bufonul a murit! Astazi el este povestea ce pare a se scrie fara el, este cel care a intruchipat zambetul si plansul sub un singur chip

Timpul le tine pe toate

2009-09-05T19:40:00.002+03:00

Uite ca am revenit si cred ca este timpul sa mai pun si eu mana pe scris. Nu de alta, dar nu trebuie sa las "Moartea Bufonului " in aer. Si uite asa voi incepe un nou capitol. Multumesc celor care m-au citit si celor care ma vor citi!
In fiecare dintre noi sta ascuns un Bufon!

Tablou fara autor

2009-06-19T22:49:00.002+03:00

Traiesc intr-o lume a picturilor abstracte, intr-un spectacol al lumii in care fiecare individ traseaza o linie a povesti sale. Ma uit la culorile reci ce se aseaza calde pe panza acestui timp si parca incearca sa im spuna ceva. Incerc sa gasesc linia care ma reprezinta si linia cu care ma voi intersecta. Undeva printre milioanele de linii vad linia ei, care parca incearca sa sara peste mii si mii de linii si sa se impreuneze cu a mea, dar ceva o tine departe. Avem aceleasi culori, pastram aceeasi culoare, dar ceva rece ne separa. Incerc sa privesc aceasta pictura abstracta si parca tot privind-o o vad cum se indeparteaza, dar totusi vrea sa vina spre mine. Linia mea alearga spre ea si cu cat pare ca se apropie, parca distanta devine mai reala.
Linia mea isi schimba culoarea, si lasa in urma puncte, lacrimi, urme in cautarea ei, a liniei care pentru prima data i-a intrerupt viata si i-a dat o alta privire si sens.
Cine a creat acest tablou si cine este cel care a trasat aceste linii in continua miscare? Oare nu si-a dat seama cum liniile acestea, urmele lasate de culorile destinului tind a se transforma in adevarate povesti care se cauta una pe cealalta?
Ce tablou plin de ei, de ele, de eu , de ea, de El, Creatorul acestuia... Intr-o buna zi linia mea va cunoaste povestea liniei care o caut si se va aseza langa ea?
Doar autorul stie incotro ne indreptam si care linie este pentru fiecare dintre noi. Astept sa vad continuarea...

Franturi de poveste...

2009-06-08T15:34:00.002+03:00

Pe carari de lumina am pasit si pasul imi este tot greu. Duc in spate o pavara a anilor ce au trecut, tin in brate o dorinta si un viitor si ma simt presat de povestea singuratatii din prezent. Gandurile imi zboare catre ea, trupul se lasa intins in panza fina a Destinului si nimic parca nu ma las sa merg inainte, dar nici sa ma opresc...
O soapta ma roaga sa ma asez in fata a tot ce a fost, sa privesc in adancul visului meu si sa cred pe deplin ca toate intr-o buna zi se vor strange intr-un manunchi de povesti fericite.
Franturi de poveste... un Destin care trebuie sa se implineasca. Franturi de clipe si emotii, amintiri petrecute si nepetrecute se impletesc in pasi de vals si parca imi inunda inima si sufletul. Sunt eu si gandurile mele, sunt eu si amintirile, sunt eu si trairile mele care parca ma tin in brate si nu ma lasa sa sting flacara ce s-a nascut in inima mea. A venit intr-o clipa in care gheata domnea peste mica si mi-a rascolit tot, lasand prin puterea ei sa renasca cel ce am fost, cel ce am adorimt asteptand clipa reinvierii.
Sunt eu si astazi sunt mai eu ca niciodata. Stiu Povestea care mi-o doresc, stiu piesa in care trebuie sa joc, stiu dansul in care trebuie sa ma regasesc, dar... stiu ca vreau langa mine un suflet. Am nevoie si l-am gasit. Nu vreau sa il uit, nu vreau sa il pierd, nu vreau decat sa impletim impreuna povesti si franturi de povesti in viata noastra...
Totul este o poveste care se coase prin aculo timpul s se cere prin sita Destinului.
Rog Astazi Destinul sa ne uneasca pasii si sa ne dea voie sa pasim pe aceeasi cale, doar eu si ea, doar noi.
Ma dedic voua franturi de povesti si va cer sa imi fiti alaturi, sa construim impreuna povestea care sa dainuie mai departe in cartea Timpului

Pastel de iubire...

2009-06-04T00:34:00.002+03:00

Pastel de iubire

Printre cuburi de gheata
am adunat flacari plapande de dor,
am incalzit fiorul iubirii,
am deschis un suflet incatusat
in propria teama de a fi om.

Din flacari nascute din iubire
am adunat caldura
si am trezit inima la viata,
sperand intr-o zi sa gaseasca
o alta inima calda ce-o doreste aproape, pe veci.

pentru ea

2009-05-26T23:54:00.001+03:00

Un strop de culoare
Pe-o aripa franta
Se-aprinde in forme ciudate.
Si rade si plange
Si trupu-mi rasfrange
Si inima plange
si umbra ma strange.
Caci pururi iubiri si idei
Vor veni.
Doar una o simt si o doresc.
Cand pasii ei umezi
Spre mine vor fi
O urma, o pata, o soapta
O umbra imbracata in tine...
Copila cu gand de femeie.

Te iubesc asa cum trupul si inima si gandul mi-o cere.Te astept langa mine si te invit sa luam o cina si o viata impreuna!

din tineretile mele ... unde esti adolescenta?

2009-05-26T23:23:00.002+03:00

Daca am fi doua picaturi
nu am avea nevoie de lacrimi.
Daca am fi dorinte
nu am avea nevoie de marturisiri,
Dar noi
suntem oameni...
Si avem nevoie nevoie de iubire

din anii de liceu cand imi ascultam emotiile... astazi imi ascult inima si ma cuprind emotiile gandului

O singura viata...mai multe carari

2009-05-26T13:43:00.003+03:00

Am obosit sa mai cer, am obosit sa mai cred si totusi astazi nu ma dau inapoi de la nimic. Sunt Bufonul, sunt omul care a zambit si care iubeste. Sunt omul de ieri, de astazi si imi duc inainte povestea. Sunt cel pe care l-ati vazut, dar nu l-ati inteles, sunt cel care a incercat sa va tina in brate, dar nu a stiut sa o spuna, sunt cel care viseaza ca intr-o buna zi cineva sa il va tine in brate fara sa ceara si va fi iubit neconditionat.
Sunt trist si ma bucur ca undeva in inima mea inca mai exista o flacara, o urma de speranta ca intr-o buna zi, ea imi va fi aproape. Sunt fericit ca undeva in sufletul meu o vapaie de speranta se apinde si imi aseaza in mana dreapta sabia cu care m-am nascut si totusi o pierdusem in propriul haos. Trebuie sa ma ridic din cenusa care am adunat-o prin temerile si gandurile mele si sa arat ca eu, Bufonul, astazi, trebuie sa fiu ce am fost tot timpul - omul care facea oameni sa rada, omul care lupta fara incetare pentru visele lui, omul care iubeste neconditionat.
La poarta Destinului ma asez si cer sa imi arate cararile pe care sa umblu. Cu sabia in mana dreapta si cu arcul in spate voi porni spre a renste. Nu las nimic in urma!
O iubesc pe ea, imi doresc sa o cinstesc cu iubire! Imi iubesc viata si ii multumesc Creatorului ca m-a inzestrat cu acest dar minunat de a fi om.

Castel de nisip... uitat printre dune -Bufonul (din gandurile si trairile sale)

2009-05-25T18:48:00.003+03:00

M-am asezat pe pamant, mi-am asezat privirea sub stele, am inchis ochii si o poveste mi-a aparut in fata. Eram eu si ea. Eram doi oameni care mergeam pe cararile ce ne-au fost date si nimic din tot ce ne aparea in cale nu ne facea sa banuim ca vom vorbi despre o poveste a noastra. Prin pasii nostri, urmarind fiecare clipa din viata, privirile noastre s-au incrucisat si ne-au dat o prima imagine a cat de orbi suntem.
Imi cautam iubirea si iubirea venea spre mine. Nu imi dadeam seama deloc de ce avea sa vina, ce aveam sa simt. Se spune ca iubim din egoism. Iubim acele persoane care defapt sunt suma gandurilor si a existentei noastre.
La inceput ne-am privit ca amici, apoi intr-o seara fara sa vreau am luat-o in brate si in acel moment am simtit cum ma intregesc, cum parca renasc intr-o forma pura. Au urmat zile in sir in care nu intelegeam ce simt, ce traiesc, cum am ajuns sa simt ceea ce simt in acele clipe. Eram atat de infricosat. Din gheata care salasluia in mine, renastea o flacara, un foc care facea inima sa tresara, sa bata cu o putere de nedescris. Timpul s-a scurs, povestile se adunau intr-o poveste si eu am ajuns sa o doresc din ce in ce mai mult. Am ajuns sa impletim o poveste care parea a fi povestea vietii noastre. O iubeam si am ajuns sa o iubesc.
Am reusit sa contruim o poveste intr-un desert. O furtuna a spulberat povestea noastra. Ne-am pierdut unul de celalalt. O iiubesc enorm si o caut sa continuam povestea. Am reusit sa contruim un castel, un castel de nisip care s-a risipit printre dunele ce par a cara cu ele timpul si povestea.
In pasii mei prin timp am inceput sa imi dau seama tot ce simt, uneori ne-am regasit si de teama de a nu o pierde am tot fortat, am aruncat cuvinte care au pus in inima ei fire de nisip din castelul nostru si au ascuns parca tot ceea ce a fost.
Astazi ma intalnesc ea si o privesc si ma priveste. Ii spun de povestea noastra, ii spun ceea ce simt si ii fur un sarut, o imbratisare,clipe care imi dau parca sperante. Poate ... intr-o zi... poate ... va fi ... povestea noastra. Se uita la mine si ma roaga sa o las sa simta. Dar nisipul parca i-a impietrit inima, sentimentel.Ma rog la Dumnezeu sa ne dea povestea inapoi, sa o continuam sa reputem cladi acel castel si sa nu ne mai lase sa il asezam intr-un desert, ci sa cladim in inimi si sa ii dam o forma prin existenta noastra ca un doi.
O iubesc si sper ca intr-o buna zi sa ma iubeasca, o doresc si sper ca intr-o buna zi sa ma doreasca, o astept, dar timpul devine lantul meu, iar gandul biciul ce ma slabeste.
Te rog copila, cu ganduri de femeie, vino inapoi, langa mine, sa incercam sa simtim parfumul iubirii, sa construim castelul care nu se va mai darama! Te iubesc cum nu am mai iubit, ma dedic tie cum nu am mai spus-o si am simtit-o vreodat!
In minte nu-mi rasuna decat cuvintele ei, parca lovind cu putere in mine -"nu vreau sa tragi de mine, lasa-ma sa vina de la mine" - cuvinte care le simt ca niste bolovani menite sa imi sfarme trupul, cuvinte care ma fac sa ma gandesc la acele dune ce duc firele de nisip si le ascund intr-un timp viitor, dandu-mi povara unor temeri.
Un castel de nisip am construit candva copila si o furtuna l-a faramat in bucati.Da-mi voie sa fiu langa tine si te rog gaseste povestea sa putem reface acest castel, mai puternic decat orice furtuna ce va dori sa-l sfarme!

Soldatelul de plumb... in slujba Destinului

2009-05-21T22:46:00.002+03:00

In fiecare zi, pe aceasta planeta se naste un suflet care isi cauta perechea. In fiecare moment al regasirii o stea rasare, un suflet moare si un altul se naste, dar toate acestea se intampla pentru ca un Destin si un Dumnezeu a creat aceasta Roata a timpului.
Intotdeauna ceasul are doua limbi. Una masoara timpul prin efervescenta povestilor, iar cealalta aduna fiecare clipa in mii si mii de povesti.
O poveste s-a nascut in vremea unei iubiri si a crescut. Un suflet ratacit printre povesti a crescut. O poveste noua isi cauta raftul in care sa se scrie si sa se aseze printre pasii greoi ai timpului.
Un soldatel de plumb, un copil, un suflet care a purtat razboaie se zbate pentru el. Este singur si in acelasi timp este inconjurat de oameni, este un luptator, dar iubirea il ingenuncheaza. A invatat de la viata sa sufere in taina, sa taca, sa priveasca, sa se hraneasca cu vise, dorinte si trairi pe care nu le poate impartasi. Un soldatel care a luat forma Bofunului, acel om care rade si plange in acelasi timp, care iubeste si traieste singur sub singura lui umbra. Amandoi au gasit iubirea, amandoi o simt si la fel de bine o traiesc, dar... este o iubire in taina. Au avut curajul de a o spune, au avut curajul de a se teme sa o piarda, au avut curajul sa isi lase sufletul deschis in fata fiintei ce o iubesc si au semanat teama, tristete, fuga si in acelasi timp sentimente confuze.
Soldatelul de plumb, Bufonul, astazi sta singur si imbratiseaza o fata a bucurie si se bucura de limba minutului, de cinstea clipei in care o vede in bratele sale."Am simtit iubirea ei si m-am indepartat, am crezut in doi si am ramas fiecare pe drumul sau, am invatat sa pasim impreuna si am ajuns pasi diferiti. Am stiut sa ne indreptam unul catre celalalt, dar nu am stiut sa mergem mai departe. Ne-am poticnit in propriile temeri si ne-am lasat inima sa rataceasca pe cararile unei ceti continue. Doamne, te rog aduna-ne pe acelasi drum si lasa sufletele noastre, trupurile noastre sa scrie povestea celor doi. O iubesc si in acelasi timp o simt cum se pierde, o doresc si o vad lanag mine, dar de departe, o simt si in acelasi timp un fir de gheata imi strapunge inima. " Cuvintele Bufonului strangeau o cupa aruncata intr-un trecut care parca nu dorea sa se opreasca in sirul de amintiri.
"Am invatat de la ea sa iubesc si astazi trebuie sa invat sa o iubesc in taina, am invatat sa simt cum sufletele se leaga si astazi trebuie sa vad cum se preumbla prin ceata vietii. Am ascultat glasul inimii si m-am lovit de glasul ratiunii. Am vrut sa iubesc ca un om si astazi am ajuns in slujba Destinul."
Pe ritmul gandurilor sale, soldatelul isi incepu dansul, un ritm de vals, de unul singur, care parea sa se adune sub o compozitie a timpului- Dunarea albastra, vesnic curgatoare, urmand acelasi traseu si dorind o simpla imbratisare in lungul ei drum prin viata,dar revarsandu-si lacrimile in Marea cea Neagra.
"Da-mi voie Doamne sa fac ceea ce am stiut sa fac! Da-mi voie sa fiu gardianul Destinului si poate acesta la randu-i imi va servi o raza de soare. Sunt Bufonul, acel soldatel de plumb, transformat in omul care iubeste... " - cu lacrimi in ochi isi cere solda si in pozitie de gala isi aseza pasii dansand pe ritmuri de dorinte si visare. "O singura iubire, o singura fiinta, o singura poveste... eu singur de straja la poarta Destinului..."

Printre pietre mi-am adunat liniste si ganduri

2009-05-13T16:12:00.002+03:00

Am plecat din griul orasului si am inceput sa pasesc usor si timid prin natura! Un aer proaspat m-a imbratisat si mi-a umplut trupul de caldura.Eram liber sa fiu eu, sa gandesc, sa simt, sa traiesc natura!
Ma gandeam la ea si o doream sa fie langa mine. Imi doream atat de mult sa ne imbratisam si sa stam doar noi doi in natura, dar...nu era langa mine. Eram eu si gandurile mele care ma incercau. Imi dadeau fiori, ma trimiteau catre "poate nu o sa o mai vad niciodata", "o iubesc","oare vom putea fi vreodata acel noi la caresper?". O mie de ganduri si temeri, un milion de intrebari si nici un raspuns.
Am strans ceva pasi si m-am apropiat de un parau, de pietrele care pareau ziduri de protectie in cursul zbuciumat al apei. Priveam cum se apa se agita, se framanta si in acelasi timp mangaie pietrele. Am incercat sa dau piatra cu piatra la o parte si apa parca le cerea inapoi.
Ceea ce nu vazusem este ca fiecare piatra ridicata imi aducea linistea si imi linistea gandurile. Ma facea sa simt cum totul se invaluie intr-un fir de apa care se framanta si cere frantarea. Era asemanator cu ceea ce simteam. Un sentiment de pace s-a asezat in sufletul si atunci cu o mare bucurie am strans in palme apa si am rugat-o sa imi mangaie fata, sa ma lase sa ma alint printre picaturile ei...
Am plecat de langa ea, dar eram altul, fata de cel care venise mai inainte.
Printre pierte mi-am adunat liniste si ganduri! Pot sa o iubesc si asa si poate intr-o zi framatarile ne vor uni intr-un noi. Un gand, un vis, o dorinta si un timp- sunt cele care s-au asezat in linistea mea si ma conduc prin viata.

Testament

2009-04-24T13:44:00.003+03:00

Ma asez in randul lumii sub forma unei pietre! Cel care va reusi sa ma trezeasca va fi acelasi om care va trezi in mine OMUL!
Ultimele versuri care mi-au fost in suflet le las aici cu ganduri si fapte si regrete...
Hain, am spart paharul de-o lespede aseară.
Dar mi-am întors privirea cu groază şi ruşine.
Şi-am auzit din ţăndări mustrarea lui amară:
” Am fost asemeni ţie, vei fi şi tu ca mine".

"Priveam uimit olarul cum harnic modela.
Deodată auzit-am bucata de argilă:
Rugându-l pe şoptite: „Frământă blând, ai milă!
Un om la fel ca tine am fost şi eu cândva".
Omar Khayyam

Esuat sub coasta lui Adam (scrieri vechi si noi)

2009-04-23T16:35:00.000+03:00

Uite asa imi spunea mereu Bufonul despre el. Nu intelegeam nicioadata de ce sub coasta lui Adam si ce legatura avea viata lui cu aceasta esuare. Nu vedeam mai departe de cuvinte, dar astazi pot spune la fel.
"Atunci cand iubesti te risipesti intr-un univers creat parca nu mai pentru doi! Atunci simti de ce Adam a dat o coasta si ce valoare are aceasta! Dorinta de a o regasi in tine, de a o avea pentru tine, te apropie si mai mult de fiinta care poarta de ani de zile aceasta legatura. O simpla coasta a dat peste cap totul. Gandim, dar atunci cand simtim coasta cum ne cheama, vibram! Regasim ceea ce ne lipseste si la care am tot visat!" - parca si acum imi rasuna cuvinte Bufonului . "Cand vei iubi cu adevarat, vei simti tot ceea ce iti spun!Eu iubesc si cersesc aceasta iubire si simt legatura si nu o vad! Sunt orb si in acelasi timp, vad cum ma risipesc! Simt si ma tem, visez si cand sunt treaz si nu imi revin din aceasta betie! Este ceva ce nu pot explica! Cuvintele sunt prea mici sa spun tot ce simt, ce traiesc! ... Dar ea ma vrea, ea ce simte?"

O viata prin fereastra Destinului

2009-04-23T16:31:00.004+03:00

Prima zi din viata! Dupa ce am stat cateva luni la caldut si am incercat sa imi gasesc forma si puterea umana, am decis sa evadez in lume. Si, uite ca am aparut! Mi-am dat arama pe fata si am inceput sa umblu prin viata! Mic si fara pic de teama am inceput putin cate putin sa descopar, sa invat, sa respir, sa simt, sa exist. Le faceam pe toate intr-un mod in care parca le simteam indispensabile. Priveam fete noi, masti ale carora mimica imi dadeau semnale diverse in a simti, a dori sau a fugi. Eram curios sa le cunosc, sa le simt aproape, sa ma cunoasca, sa ma doreasca. Eram un copil, care de cate ori facea o nebunie era prins de obrajori si alintat sau de ce nu mustrat. Ce sa mai, ca totii copii! Anii s-au scurs in clepsidra timpului si am inceput sa imi adun ceva despre mine. O istorioara s-a asezat in trecut si a dat nastere Bufonului, acel om care a stiut sa faca lumea sa zambeasca, sa simta si sa doreasca. In toti acesti ani am invatat un singur lucru important: "fiecare ora din viata este un dar". Dar la ce folos acest dar, daca nu stim sa il pretuim? Ce imi trebuia acest dar? Am crescut mare si am simtit cum acest dar ma impingea in tot felul de directii, facand acelasi lucru! La un moment dat am realizat ca viata este un dar prin natura si timpul ei, dar ca totul sa devina intreg este nevoie de o haina, de o imbracaminte, de o coperta a ta, de sufletul si pasii care intregesc omul din fiecare.
Am invatat sa iubesc si iubind am descoperit intregul din mine.Alt om, alt timp, altul decat eu, un simplu si inocent NOI. Nu credeam ca pot spune vreodata un "te iubesc" si in acelasi timp nu credeam in sensul acestor cuvinte, dar... a aparut Ea.
Cine este Ea? Este un sens al vietii in ceea ce ma intregeste pe mine ca Om si ne-a adus pe acelasi drum, Destinul, acel nu stiu ce de care ne temem si ne intrebam de fiecare data unde si de ce ne conduce. Am realizat ca el este pagina scrisa, dar care nu stim sa o citim, decat cand ajunge sa treaca prin filtrul trecutului si al prezentului, este cuvantul care ne-a dat povestea noastra.
Dar sa trecem la ce mi-a adus in urma cu cateva zile destinul! Vorbeam de Ea! Este fiinta care m-a facut sa descopar in mine Omul, m-a facut sa inteleg ce inseamna sa iubesti si mi-a dat o noua viata. Nu am vrut sa ii spun, dar acesta este adevarul. Nu credeam sa ajung sa spun vreodata ca vreau sa imi unesc Destinul cu cineva, dar uite ca Destinul ne-a adus pe acelasi drum, dar... ne este teama sa pasim pe aceeasi cale. O doresc, o vreau, o iubesc, o simt parte din mine si totusi suntem undeva unul lang altul despartiti de-o ceata. Ce-o vrea Destinul de la noi? Acest joc aduce suferinta, teama, sperante, iluzii si in acelasi timp un gust dulce in suflet.
In sfarsit iubesc si vreau sa iubesc pentru o viata!
Oare ea isi va da seama? O sa aflam! Ne va spune maria sa Destinul, care ne-a imbracat in aceasta haina a timpului si mi-a dat puterea sa simt Omul din mine!

Despre mine...

2009-04-21T16:37:00.000+03:00

Cat ai avea nevoie sa ma cunosti? Nimic mai simplu! Sunt Bufonul care te facea sa zambesti, sunt barbatul care te facea sa simti ceva, sunt copilul care vrea sa se aseze la sanul tau, sunt tot ceea ce traiesc, simt si gandesc! Nimic mai mult! Traiesc printre picaturi de zile, printre pasii greoi ai timpului si ma declar o carte! Ma gasesti peste tot, unii au auzit de mine, unii au incercat sa ma citeasca, altii m-au citit si crezand ca m-au cunoscut m-au criticat, iar altii au incercat sa rupa cate o fila din mine.
Nu sunt perfect! Am sufletul inchis intre copertile greoaie ale sufletului, am gandurile intemnitate intre temeri si convingeri, am o inima care stie sa iubeasca, sa se retraga, am totul in fata sau nimic!
Ma vrei? Sunt in raftul din coltul lumii, sunt spectatorul fidel care deschide ochii si inima atunci cand simt ca sunt cerut.
Privesc un spectacol care parca ar vrea sa ma traga pe scena. Dar simt pe zi ce trece ca scena nu este a mea si totusi scena ma cheama, intr-un strigat al inimii. As vrea sa ma opresc in bratele tale, sa ma tii la piept si sa devin cartea si povestea ta!
Sunt aici si voi fi si acolo, voi fi mereu o umbra in umbra gandurilor, o pagina, un cuprins, o carte, un volum care se va aseza tacut in eternitatea fireasca a timpului. Sunt cel de ieri, care traieste astazi, respira pentru maine si viseaza pentru o viata!
Da-mi voie sa ma numesc Bufonul, cititorule!

Pe aripile vantului zboara un gand

2009-04-17T00:12:00.003+03:00

"Sub cerul senin de primavara imi asez trupul pe pamant si ma infrupt cu stele. Este o noapte la fel ca celelalte, dar parca imi aduce ceva nou. Undeva printre stele o regasesc pe ea, ii vad privirea cum strabate prin fiecare lumina rece si parca le reda stelelor caldura ce o uitasera in timp. Simt cum trupul vrea sa zboare, sa o ating, dar gravitatia nu-mi da pace. Cat de greu este trupul si cat de bine este inchis sufletul in aceasta forma.
Fiecare clipa, fiecare privire catre cer, sunt eu si ea. Gandul si cerul, natura si timpul le simt parca mai aproape, le privesc ca niste puteri ce vor sa ne aduca impreuna. Sa fie oare ele cele care ne vor aduce pe acelasi drum?
Gandul imi zboara pe aripi de vant si parca se poarta prin timp catre ea. Se intoarce la mine si-mi spune povesti din trecut, impletite cu cele din viitor, iar eu ... ca un orb, ma tem, le simt si parca nu le vad.
Pe aripile vantului, zboara un gand(...)si noaptea ma duce prin vise la Ea."

Exist printre cuvinte si fapte

2009-04-15T23:05:00.002+03:00

Pe unde mai petrece Bufonul clipele de singuratate? In mijlocul naturii, el traieste pentru prima data cuvantul si fapta, isi vede existenta in forma umana in care a fost zamislit.
"Privesc printre oameni si ei ei ma privesc. Ma afund in natura si traiesc si respir cu ea fiecare pas al meu, fiecare gand care ma inteapa ca o sageata. Sunt singur si pasii mei urmaresc calea pentru care am fost nascut. Sa iubesc si sa devin om! Ce cuvinte simple si cat de chinuitoare sunt. Ma uit la oameni si ei ma privesc ca pe un singuratic, ma uit la privirea lor si simt cu arde dorinta in ei de a intalni pe caile lor jumatatea, fericirea, zambetul, gandul, speranta, dorinta. Si eu ce vreau? Vreau sa imi adun pasii, sa ii impletesc in forma ei, in forma jumatatii si apoi sa tin aceasta fiinta de mana. Sa devina pasul din pasul meu, sa imi urmeze umbra asa cum eu simt ca inima mea ii urmeaza inima ei si toate acestea pana cand pasii se vor aduna intr-un somn vesnic. Sunt singur si totusi Ea este langa mine! O simt, ii simt parfumul trupului ca si cum ar fi prezenta, o vad ca si cum imaginea ei m-ar urmari si ar spune sa ma opresc.
Oare cat va mai treci, cati pasi ar mai trebui sa numar, pana cand buzele ei se vor unii cu buzele mele, cand bratele se vor impreuna ca si petalele unor lalele?
As vrea sa ma vada asa cum o iubesc, sa ma simta ca omul care ar vrea sa se afunde in bratele ei, as vrea sa ma priveasca cu ochii inimii si sa vada in mine povestea noastra care s-a intiparit in toata fiinta mea! As vrea sa vada cum exist printre cuvinte si fapte! Toate acestea imi dau forma, forta, puterea de a iubi, visa, spera si lupta... dar trebuie sa deschida inima si sa ma lase sa ma asez intr-un colt al ei si sa devenim acel NOI! "

Pierdut in ceata(din gandurile Bufonului)

2009-04-14T12:46:00.002+03:00

"Un mers agale, doi pasi marunti ma indreapta catre tine. Ma gandesc in fiecare zi la tine, la noi, la ce a fost, la ce s-a destramat si privesc ce este in prezent... ceata! Sunt orbit de ceea ce simt, cred in ceea ce doresc, visez in ce ar putea fi, dar toate se naruie sub coasta lui Adam. Am devenit un suflet slab! Am devenit omul care nutreste la iubire si am gasit un "nu stiu", "poate".
Simt cum ma incet ma afund in ceata si cum toate gandurile mele sunt atrase in cascada sentimentelor. Am devenit un orb si orbeste merg inainte. Visez la ea, ma gandesc la ce simte pentru mine si mi-as dori sa simtim la fel amandoi. O iubesc si(...) atat! O doresc mai mult ca orice si ... atat! O imaginez si imaginatia imi cerne puterea si ma slabeste.
Poate, intr-o zi va fi soare si ceata ce ma leagana in teama de a nu o pierde va disparea. E tot ce am simtit vreodata si tot ce imi doresc. Vreau sa exist, sa simt, sa traiesc povestea noastra, doar eu si ea! Ce de cuvinte imi zboara, ce de iluzii apar, ce de vise tresar in viata mea, de cand mi-a aparut in viata!
Sunt pierdut in ceata si cu ceata din fata ma hranesc! Ce pot sa fac? Imi duc povestea pana cand ea ma va lua de mana si imi va spune, posibil un noi, posibil final de poveste...."

Sprijinit pe un gand...

2009-04-11T22:53:00.002+03:00

Intr-o zi Bufonul mergand agale pe drumul sau interminabil se aseza la intrarea unui han si sprijinindu-si capul de bratele secatuite de ani, privea cum intrau si ieseau clientii. Ce i se parea ciudat ca multi dintre ei ieseau fericiti, dar parca ascundeau tristeti nepatrunse. Nu intelegea ce se intampla cu toti acestia. Isi lua inima in dinti, cauta prin buzunarele rupte cateva monede si intra in aceasta lume de care el se ferise pana acum.
Nu mare i fu' mirarea cand intra si vazu o multime de oameni care se chinuiau sa zambeasca, sa domine, sa cucereasca, ascunsi dupa un pahar, dupa o sticla, dupa un lichid si purtand masti ale puterii.
Se aseza intr-un colt, isi lua un pahar cu lichidul care circula de colo pana colo si incerca sa se integreze in atmosfera. La un moment dat urmari cativa petrecareti care se indreptau spre iesire si cu fiecare pas cu care se indepartau zambetul si fericirea lor parea sa fie acoperita de o usoara umbar de tristete.
Isi termina repede lichidul si se indrepta spre iesire...Imi pipaia muschii fetei si nu simtea nici un fel de schimbare. De ce el nu este la fel?
se aseza iarasi la intrare si privind la oameni cum treceau pe langa el isi aminti ca nu are nevoie de nimeni altcineva care sa ii dea un zambet, o lacrima. El are toate acestea iubind coplia care i-a trezit inima din praful gros al pietrei ce o acoperise. In sfarsit intelesese ce avea sa se intample cu el. Nimic si nimeni in lume nu il atingea. Se simtea protejat de sentimentul care ii inconjurase trupul si ii oferea protectie fata de falsul zambet uman.
A ramas asa uitandu-se la oameni si sprijinit pe un gand, chipul i se lumina si gura parca nu-l mai asculta . un mic "te iubesc " i aparu in coltul guri si cu capul sprijinit de mainile care parca ii mangaiau gandurile striga fara sa se gandeasca la cei din jur" Poate intr-o zi va fi a mea si voi fi al ei! O viata doar pentru o poveste... a noastra!"

Fiecare usa se deschide...

2009-03-27T18:52:00.002+02:00

Fiecare usa se deschide si se inchide pentru un om. El este cel care ii da putere si viata. O usa deschisa, un alt spatiu... o usa inchisa, un om inchis in spatiul sau.

Descult printre oameni(din visele Bufonului)

2009-03-17T20:42:00.004+02:00

"Am crezut ca intr-o zi vei spune DA!"
Cuvintele Bufonului parca nu se regaseau in freamatul sau, dar in acelasi timp isi tinea mana la piept si urmarea degetele, care parca mangaiau parul unei domnisoare. "Am visat un o dorinta comuna, am sperant la o poveste.... m-am ales cu un monolog! " Cuvintele lui pareau o cearta cu el, dar se pare ca tot ce spunea se regasea in inima, in sufletul sau. Era nebun! Sau poate ma inselam.
Tot se gandea la ea ca la un trecut si incerca sa refaca pasii in urma carora a cunoscut-o. O vedea in bratele altcuiva asa cum o vazuse si la inceput. Nu intelegea de ce s-a destramat visul. L-am ascultat o vreme si apoi l-am intrebat:"Tu o iubesti? Ea stie? Ea te iubeste?"
Si-a intors privirea catre mine si parca ar fi vrut sa ma ucida, dar pe fata lui aparea tristetea. Incerca sa inteleaga si incerca sa o aduca langa el. Dar degeaba! Nu se gandea decat la un poate. "Nu m-a uitat! Nu a uitat ce visam impreuna! Dar e departe!"Framantarile lui, pareau cutremure care anuntau parca sfarsitul lumii. Se afunda in tristete, in ganduri, in lacrimi si totusi si lacrimile ii impietrisera. Nu stia incotro sa se indrepte. Cauta cu orice pret sa aduca povestea de dragoste si parca lupta ii era in zadar. "O iubesc! O doresc langa mine!"
Umbla plutind, visa la ea, dar nu observa ca tot visul se arata ca un castel de nisip care parea sa se afunde in valuri. Se plimba dintr-o parte in alta ca si cum ea ar fi aparut intr-o clipa, dar in viitor nu se ivea decat o umbra murdara de singuratate, de indoiala."Poate ... intr-o zi va aparea!"
Nu se uita in jur. Oamenii il rupsesera in doua, il mancasera de viu si il aruncare in fata zidului incercand sa-l ingroape in pietre si jigniri, fara a stii ce simte, ce doreste.
L-am rugat sa paseasca alaturi de mine si sa priveasca ce am si eu. Doua urme, ale unor picioare prafuite. Era la fel ca si mine... descult printre oameni, acceptand in fiecare clipa, jignirile si toate temerile lor. Erau cei care se considerau fara de pacat, oglinzi ale Binelui intregite de cioburile Raului.
"Oamenii au devenit ce meritau. Haite de lupi infometati de rau! Voi pasi descult pentru a se infrupta din calcaiele ce-mi poarta viata printre ei!"

Testamentul Bufonului

2009-03-16T16:24:00.005+02:00

Bufonul a murit si o data cu el si un timp parca dat celor ce doreau sa il vada. Prezent in masti, traind in cuvinte si fapte el s-a ratacit printre miile de povesti pe care multi din jurul sau au incercat sa le inteleaga, sa le dea un fir logic, sa-i contureze personalitatea. Dar nimeni, nu observa un mic amanunt. Bufonului ii era teama sa fie el in realitatea. Cauta un zambet in fiecare si un aducea zambete si bucurie tuturor, fara sa ceara nici macar un minut asa ceva pentru el. Se forta sa zambeasca, se chinuia sa se minta pe el, insusi. Ii era teama sa sufere, ii era teama sa existe.
Astazi este tot el si parca pentru prima data isi vede viata altfel. Este Bufonul tuturor, este imaginea care s-a asezat in randul celor care nu-l cunosc si si-ar fi dorit sa-l afle. Este omul, care s-a ascuns ani la rand sub pretextul singuratatii si al omului puternic.
"Las oamenilor povestea mea, poveste care aduna sub ochii lor alte povesti" - cuvintele Bufonului, parca si acum imi sar in minte. Nu-l intelegeam si astfel, mi-a dat sa fiu OM. "Nu ai nevoie de masti, nu ai nevoie sa te minti singur, pentru ca cel ce va stii sa te priveasca cu adevarat va vedea in tine povestea mea, a noastra! Am trait alaturi de tine, pentru ca tu m-ai chemat si am invatat de la tine sa dau jos masca ce imi purta destinul prin aripile timpului. Ai adunat ani si clipe si acum cand ai gasit iubire, te-ai impiedicat de mine! Da-mi voie sa spun povestea noastra, sa arunc cuvintele precum zarurile se aruncau in fata sortii! Sunt povesti pentru care oamenii sa ia aminte! Inainte de a dori, de a visa, de a judeca, de a te teme, invata sa privesti!Nu-ti irosi iubirea in fel si chip, ci da-i pentru totdeauna chip si suflet!"
Bufonul a murit si povestile par a se scrie..."oamenii au nevoie de povesti, au nevoie sa viseze si sa spere,au nevoie de ei in privirea tuturor! Tu ai nevoie de un suflet care sa adune si sa inchida odata pentru totdeauna povestea mea!"

Orb printre oameni

2009-03-13T11:00:00.003+02:00

Bufonul mergea nestingherit pe calea ce credea a fi Destinul sau. Era linistit. Simtea cum viata ii dadea semne de lumina. La un moment dat zambind sub semnul acestei iluzii, un gand il opri in loc. Se uita in urma si incepu a se intreba -"Sa fie drumul meu? Stiu ca m-am nascut sub semnul pacatului si am trait sub steaua orbului, dar totusi iubesc. Chiar nu pot sa privesc in sufletul meu si sa adun lucrurile frumoase si sa le daruiesc celei care o doresc?". Isi aseza trupul trist pe pamant, cuprinse iarba cu mainile si pentru prima data simtea cum lacrimile il imbratiseaza, intr-o mangaiere. "Cer un ultim vis! Vreau sa arat ca pot sa iubesc, ca stiu sa iubesc, dar am nevoie de sufletul dupa care tanjesc!Am gresit, am fost orb sa ma indoiesc si nu stiu cum sa sterg aceasta greseala din timpul meu. Sunt om! "
Se uita in urma si incerca sa priveasca fiecare pas. Incerca parca sa stearga un timp pentru care se simtea vinovat, murdar. Privirea i se muta apoi spre ce-l astepta in fata. O umbra de culoare, patata de gandurile si greselile sale. I era teama sa urmareasca, sa se intrebe. Iar teama ii cuprindea trupul si il inchidea usor in propria inchisoare. Se teme!
"Am invatat sa simt, am invatat sa visez, dar am uitat sa sterg indoiala si gandul necurat al cuvantului "poate"! Am vrut sa fiu om, am crezut in a fi om, am crezut ca vad, dar mi-am dat seama cat de orb sunt!"
Se ridica de pe pamantul care parca il imbratisa si el si incerca sa faca un pas inapoi. Privi cum se indeparteaza de locul unde dorea sa ajunga. Inchise ochii si pentru prima data simti ca poate vedea. "Las drumul din fata sa imi fie martor in fapte, si ochii sa se odihneasca! Nu au stiut sa priveasca! Poate asa voi regasi chipul, sufletul, pentru care nutresc iubirea!"
Incepu a pasi apoi pe calea ce nu avea sa se mai intoarca vreodata! Timpul ii parea un univers gata sa il insoteasca in pasii sai. Un Bufon, un timp si o cale era tot ceea ce mai puteam vedeam. Era singur si orb printre oameni... era, Bufonul, scriind povestea sa.

Zbor pe un drum de iluzii

2009-03-10T18:47:00.002+02:00

Ploua... ca in ziua in care Bufonul imi vorbea despre ea. M-am sprijinit de un vis si am simtit deodata cum totul in jurul meu se vedea atat de mic. Bufonul ma luase in brate si pentru prima data mi-a aratat viata asa cum o vedea el dupa masca. Eram deasupra mea si a tot ce calcam, simteam sau traiam.
"Deschide ochii si spune-mi ce vezi! Esti tu cel care mergi pe Pamant, esti tu cel care respiri, esti tu cel care pasesti prin timp sa inveti despre tine!De ce te-ai oprit?"
Ma speriau cuvintele Bufonului si in acelasi timp ma faceau sa cred ca de cate ori ma opream in gandurile mele, nu faceam decat sa sterg cu buretele un timp prezent si un viitor. Stateam, pretinzand ca stau in timpul care imi era destinat. Imi era teama sa numar pasii pe care ii vedeam pentru prima data de-a lungul vietii si ... m-am trezit intreband-ul :"Bufonule, dar tot ce imi arati este despre mine! Oare timpul si viata ta unde se ascund?". Tacerea lui, m-a inspaimantat. Il simteam cum tremura si la un moment dat l-am vazut strigand. "Din toate cele spuse nu ai inteles nimic? Am fost intotdeauna in tine, am trait intotdeauna prin tine! De ce vrei sa fii orb si sa nu intelegi? Suntem atat de diferiti si traim sub acelasi EU!Trezeste-te si ma voi trezi si eu! "
Erau cuvintele unui zbor, unei priviri pentru prima data in mine si in timpul meu. Unde ma intrebam. L-am rugat pe Bufon sa mai stea cu mine si mi-a dat de inteles ca mai avem multe de povestit. Trebuie doar sa zbor inainte si sa pasesc prin timp. Sa adun pasi si urme...!

Dintre doua picaturi...

2009-03-10T01:15:00.005+02:00

"Dintre doua picaturi de ploaie... am ales furtuna!"-asa a inceput Bufonul!

Nu intelegeam ce spune, dar deodata l-am vazut cum se schimba la fata si parca in loc de picaturi de apa, tinea in el o furtuna, un haos al gandurilor. Era pus in fata unei alegeri si sub semnul unui poate.

"Am incercat sa tin in brate doua picaturi si m-am ales cu o furtuna! Eram asa de fericit ca le aveam pe amandoua si le iubeam, dar... . Fiecare dintre ele incercau sa ma cucereasca! La un moment dat le-am privit si le-am sarutat! Pareau la fel, dar totusi firi diferite. M-am gandit sa le strang in brate si le-am vazut cum se scurg, dar in acelasi timp erau langa mine. In loc sa le vad cum se sting, vedeam cum ma pierd eu. Ma priveau, ma sorbeau din privire, si totusi simteam cum imi cer sa aleg pe una dintre ele! Am vazut Destinul cum si-a intors fata catre mine si mi-a dat o grea incercare.Trebuia sa ma decid care este picatura care o voi purta la pieptul meu. " - Bufonul isi tinea capul sprijinit de mainile uscate de intrebari si ganduri, si cate o lacrima ii brazda obrazul cuprins de flacarile mocninde ale sangelui. Il priveam ca pe un copil care construia un castel de nisip in apropierea valurilor.

L-am mai privit cateva clipe si ..."e timpul sa alegi, Bufonule!"
...

M-a privit in ochi si deodata s-a intors cu spatele la mine, facandu-mi semn ca pleaca. "Intr-o buna zi voi spune da uneia dintre ele! Pana atunci, voi spune povestea mea, pentru a intelege ce se intampla cu mine. Doar doua picaturi... au adus ploaia in sufletul meu!"

La umbra unei primaveri

2009-03-01T12:59:00.000+02:00

Am obosit sa merg! Aleg o piatra si ma asez la vorba cu Bufonul, parca din ce in ce mai slabit de gandurile sale. Este obosit si trist. Imi arata o floare si incepe a plange impreuna cu ea. Bufonul iubeste, traieste o poveste care o duce cu el in drumul sau prin viata.
Nu stiu ce imi vine si incep a-l intreba de ce nu lasa totul in urma. Si parca dintr-o data, Bufonul pali si incepu a privi spre cer - "E usor sa spui, e greu sa faci! Unde sa ascund cuvintele si sentimentele ce le port? Crezi ca exista un loc al uitarii, cand tot ce simt se leaga de o dorinta, de un viitor?". Am ramas uimit de schimbarea sa. Pentru prima data, Bufonul avea curajul sa spuna cu adevarat ce simtea si sa exprime lacrima ce o tinea numai pentru el.
"Am obosit sa gandesc la ea, dar o doresc si nu vreau sa o scot din inima, am obosit sa sper si nu vreau sa cred ca o pot uit! Tot ce gandesc si simt se leaga de ea, tot ce vad si doresc este ea! "
Nu imi imaginam vreodata sa il vad asa. Era ca un copil, care dorea sa planga si sa fie imbratisat. L-am luat in brate si i-am ascultat rasuflarea, dar il simteam cum se pierde. Ar fi vrut sa se dispara in praful timpului, dar ...
Bufonul a inceput sa moara! Il simteam cum se trezea, cum se transforma intr-un om. A inceput sa iasa de sub masca lui si chipul parca era a unui copil, care vedea pentru prima data lumea. Era atat de linistit si totusi curios, atat de agitat si totusi calm.
L-am rugat sa ne continuam drumul si sa imi povesteasca tot ce simte ca om si tot ce vede prin ochii inimii. A oftat si m-a rugat sa nu spun nimanui ca Bufonul e pe moarte. Simte cum fiecare din clipele lui in care ii facea pe altii sa rada apun, odata cu fiecare pas al sau. In urma lui, se asternea o mare de lacrimi, un fir de nisip care parca incercau sa il aduca in timpul sau.
Forta cu care lupta era nemaipomenita. Fiecare pas al sau era o clipa de singuratate amestecata cu o mare de sperante. Masca lui, devenea tot mai palida si lua chip de om.
Bufonul se stinge in pasii sai, urmand calea destinului.
L-am rugat sa imi povesteasca din viata lui, iar el mi-a soptit ..." Avem multe de povestit impreuna. fiecare ducem un univers de povesti cu noi si traim o singura poveste de dragoste.Avem o singura inima si un suflet pentru fiecare dintre noi!E primavara dragul meu si acum incep adevaratele povesti sa se spuna sau sa se scrie...Tot ce putem face este sa avem curajul sa le spunem! Fiecare poveste este o decizie de-a noastra, un pas pe un drum ales!"

Am uitat sa simt ... am descoperit sa gandesc

2009-02-24T14:51:00.000+02:00

Pe drum merg si citesc in pietre. Pierdut printre siruri de adieri imi dau seama ca Bufonul imi spune despre el. E fericit si plange! Pentru intaia data vrea sa spuna ceva, dar se simte sufocat de cuvinte. Crede ca este indragostit!.A intalnit o poveste si a citit-o prin el. Este o poveste de dragoste a carui fir il gasim la fiecare colt de om.
Bufonul imi recita povestea lui de dragoste si imi tot dadea indicii despre cea care o descoperea ca fiind un suflet pereche. Mi-a descris-o in repetate randuri in tonuri de alb, de negru, de rosu, de gri, dar niciodata la fel de doua ori. Oare in care imagine pe care mi-o descria el se regasea aceasta fiinta? Unde se ascundea acest suflet care i-a redat Bufonului un zambet sarutat de o ploaie de lacrimi?
In inima lui, cred! Totul se lega de ceea ce gandea, de ceea ce ar fi simtit, dar ... este o poveste printre sute de iluzii. Invatase sa gandeasca sentimentele si sa le puna intr-un sir de simtiri pe care nu si le putea explica. A invatat sa iubeasca si cersea o viata impreuna.
La un cuvant de distanta l-am vazut agitat:"Am uitat ce inseamna sa simt... am trait doar descoperind ca visez! Gandesc in sintimente si simt in gandire! Oare sunt in stare sa simt si doar atat?"
Totul se armoniza in viata lui si se transforma intr-un tablou de singuratate. Uitase pentru un moment realitatea -vesnic pe drum cu un zambet pentru toti si o lacrima pentru el! Avea pentru prima data moartea conditiei sale umane. Era un om! Nu mai zambea pentru altii, plangea pentru ei. Si plansul ii este lung si ...rade.

In zbor de aripi frante

2009-02-20T12:00:00.000+02:00

M-am asezat deasupra unui gand si am ramas tacut la ce imi povestea! Totul a inceput de la o lacrima uitata pe o masca a unui bufon! Era el, cel care imi urmarise toti pasii sub umbra atenta a miscarilor. Fusese atent la tot ce ma reprezenta, la tot ce gandeam si traiam! Era ascuns in mine.
Atentia Bufonului m-a speriat! In cele din urma am realizat ca el a fost si este parte din mine! Traiam amandoi sub un eu si mine si invatasem sa existam impreuna sub o singura identitate.
Ascultand povestea Gandului, am realizat ca in toti acesti ani nu am incercat decat sa ascund trairile Bufonului, inchizandu-l in omul puternic, dar slab prin trairi.
Bufonul este pe cale sa moara!