Din povestile Bufonului : Leoaica si Vanatorul

Ploua, iar Bufonul nu inceta sa se opreasca. Picaturile parca incercau sa-l imbratiseze, dar el stia ca trebuie sa mearga mai departe. Privi inainte si vazu un sat. Pasii il indreptau spre acel loc. Nu stia ce este acolo, nu stia ce sat este, dar parca ceva ii spunea ca trebuie sa ajunga in acel loc.
Cu fiecare pas facut norii ramaneau in urma, iar ploaia se transforma usor in raze calde de soare. "Am ajuns! Sunt obosit! O sa poposesc cateva clipe. Doamne cat de frumos este! Doamne cat de mult mi-a lipsit zgomotul copiilor jucandu-se!"
Se aseza pe o piatra. Lumea il privea; nu-l mai vazusera pana acum. Era un strain ce poposea in satul lor. Copiii de cum il vazura se apropiara de el, timizi. Le era frica si in acelasi timp doreau sa-l cunoasca, doreau sa afle cine este.
"Nu sunteti de pe aici! Ne puteti spune cine sunteti? ". Bufonul ii privea si ochii parca ii tremurau sub un val de lacrimi ce parca il incerca. Nu mai vorbise de ceva vreme cu cineva, nu mai vorbise cu copii si ii era atat de dor, dar si teama.
"Sunt Bufonul! Sunt cel care face lumea sa rada si cara cu dansul povesti si zambete adunate de-a lundul vietii!"
Copiii il rugara intr-un glas sa le spuna o poveste, iar el se lumina la fata. Cineva dorea sa asculte povestea lui.
"Am sa va spun o poveste de iubire! Este o poveste a unei tinere leoaice si a unui mandru vanator. Cei doi vanau neincetat, fiecare pe meleagurile sale. Umblau sa vaneze pentru hrana, vanau pentru ca asta stiau sa faca cel mai bine. Trofee dupa trofee aduna vanatorul nostru! Pasari, caprioare, cerbi si multe alte fiinte si parca nu inceta sa vaneze.
Tanara leoaica vana de foame, de teama. Amandoi faceau acelasi lucru zi de zi si parca nu se mai saturau.
Intr-o buna zi , in timp ce mergea la vanat Vanatorul nostru simti ca ajunse prea departe. Nu stia locurile si nu stia daca va ajunge acasa. Vana un iepure, aprinse un foc si ramase peste noapte in locul acela superb, dar strain. Cu arcul la cap, pregatit pentru a vana, incepu a se gandi la clipele sale si trofeele pe care le adunase. Erau atat de multe, dar simtea ca ii lipseste ceva. Isi analiza in gand trofeele si avea cateva, dar parca ceva ii lipsea.
De undeva din departare o tanara leoaica il zari pe vanatorul nostru si incepu a se apropia. Un alt vanat! Asta vedea, dar trebuia sa isi pregateasca atacul. "Rabdare! - isi spuse ea in gand. Am tot timpul! Poate nu acum, dar il voi pandi. Poate la noapte, poate maine de dimineata, dar nu voi lasa o astfel de prada. O carne ce nu cred ca voi mai gusta!"Se aseza la panda si il privea. In capul ei se creiona un plan de atac.
Vanatorul cu instinctul sau simti ca devenise vanat, o prada si nu stia cine il urmareste. Privi in jur si la un moment dat zarii ochii stralucitori ai leoaicei. "Cred ca o leoaica imi lipsea! Trebuie sa o vanez, trebuie sa am un astfel de trofeu!Doamne iti multumesc pentru o astfel de prada!... Dar nu trebuie sa ma vada, sa isi dea seama ca am observat-o!"
In timp ce se gandea la prada ce-l pandea, isi mangaia sageata care avea sa-i aduca un trofeu ce parca ii lipsea.
Cei doi ajunsesera prada si vanator in acelasi timp. Fiecare dintre ei vedeau prada in celalalt si isi faceau planuri de a castiga! Soarele parea sa se apropie de pamant si vanatoarea parea a incepe.
Vanatorul isi lua arcul in mana si o sageata. Tanara leoaica incepu a se apropie, fara a-l pierde din ochi. Isi urmareau amandoi miscarile si incercau sa se intimideze parca din priviri. Secundele se transformau in secole parca, pana la clipa atacului. Fiecare pas al ei, il simtea ca si cum ar fi stat pe loc. Fiecare clipa a lui, parea ca tine in mana gloria ce avea sa se apropie, dar mai era pana avea sa aibe acest trofeu.
Se apropiara unul de celalalt la aproximativ 10 pasi. Atat de aproape! Vanatoarea parea sa inceapa. La un moment dat privirile lor se impreunara si parca ceva se schimba. El isi lasa sageata sa cada si o privea inmarmurit, ea ramase pe loc si parca trupul ii tremura.
Nici el si nici ea nu aveau sa stie ce se intampla. Erau vanatori amandoi. Nu era prima data cand faceau una ca asta, dar parca fiecare dintre ei nu erau prada, ci...ceva care le lipsea. Au vanat atat de mult timp singuri si astazi, stau fata in fata si nu pot trece la atac. Privirile lor parca se imbratisau. Inimile le bateau din ce in ce mai tare.
El isi arunca arcul si se aseza in genunchi, privind-o asa cum nu vazuse niciodata prin ochiul sau de vanator. Simtea ca o cunoaste, o simtea aproape si ca fiind parte din el. Nu dorea sa o ucida, nu dorea sa o piarda, ci pur si simplu sa o cunoasca. Pentru prima data nu mai dorea sa vaneze. "O vreau doar pentru mine!O doresc alaturi de mine!spunea el, parca implorand. Vreau sa vanam impreuna, dar stiu ca instinctul ei este sa ma ucida!Fie ce-o fi Doamne!"
Ea il privea si incepu a pasii catre el. Dorea sa-l ucida, dar simtea ca-l pierde. Nu dorea una ca asta.Nu intelegea ce se intampla cu ea. Picioarele ii tremurau cu fiecare pas pe care il facea. Nevoia de sange se transformase in nevoia de el. Il dorea alaturi de ea. Ajunse langa el si-l imbratisa.
"Vreau sa te ucid, dar nu pot, pentru ca vreau sa te aflu si vreau sa vanam impreuna! ii spuse ea, speriata parca de propriile cuvinte. Prima data in viata mea cand in loc de sange vreau pe cineva alaturi de mine! Accepta-ma asa cum sunt langa tine!"
Vanatorul isi ridica capul si o imbratisa. "Vreau sa vanam impreuna!Vreau sa cunoastem impreuna campii, munti, dealuri, ape, stele, soarele si luna, vreau sa te cunosc! Da-mi voie sa traiesc alaturi de tine! ii spuse vanatorul ingrozit parca de cuvintele sale."
Se privira in ochi si se asezara unul langa celalalt si incepura a-si povesti viata unul celuilat.
Si de atunci vanatorul si leoaica au inceput drumul impreuna... incepura a vana amandoi prin lumea intreaga. Aveau clipe cand setea de vanat ii facea sa sara unul la celalalt, dar impreuna invatara a trai fara a mai deveni vantor si vanat in acelasi timp. Si poate si astazi mai traiesc, umbland impreuna, vanand impreuna, protejandu-se unul pe celalalt."
In timp ce Bufonul isi termina povestea vazu cum alaturi se copii venisera niste oameni, care ii ascultau povestea cu lacrimi in ochi. Unul dintre copii observara si incepu a-i intreba de ce plang.
Bufonul ii imbratisa si raspunse el in locul lor:
"Aceasta poveste este esenta iubirii. Leoaica si Vanatorul sunt femeia si barbatul, amandoi vaneaza, amandoi se vaneaza unul pe celalalt, iar intr-o buna zi ajungand fata cei doi trebuie sa invete sa se cunoasca, sa simta si sa-si stapaneasca dorinta de a vana pentru prada si trofee. Oamenii trebuie sa nu uite ca Ea si El sunt asemeni acestor doua personaje. Cand vor invata sa simta, vor invata sa aleaga momentul in care nu se vor mai vana si impreuna vor incepe a lupta pentru a construi ceea ce noi spunem iubire. Atata timp cat vom invata sa stapanim aceste trairi si vom invata sa respectam ceea ce simtim, atat femeia, cat si barbatul vor lupta impreuna sub imboldul iubirii si impreuna vor reusi sa creeze o poveste de dragoste ce va dainui pe veci."

Orb in ceata

"Merg si parca drumul meu este tot mai lung si tot mai anevoios. Ma uit in fata si ... o carare, acelasi cer, aceeasi lumina a zilei, acelasi praf, dar merg inainte! Unde ajung? Incotro ma indrept? De ce acest drum?" ... gandurile Bufonului pareau a-l arunca in ceata propriei existente. "Ieri doream sa o revad cateva clipe, doream sa cunosc povesti, sa traiesc povesti, sa ma cunosc si astazi doar merg. Doar pasii stiu ce fac! Acelasi ritm, aceeasi stare, acelasi praf, acelasi drum! Pana si pietrele par aceleasi, cu toate ca-mi par a fi straine! Ce este cu mine? Parca nu mai sunt eu!"
Framantandu-si gandurile, fata parca i se facu de ceara, ochii ii erau reci si incetosati, iar zambetul sau parea a fi umbrit de o tristete ce nu-l caracteriza. Se opri in mijlocul cararii si se uita spre cer. Se apropia ploaia! Picaturi de ploaie incepura dansul pe umerii lui. Statea in acelasi loc de ceva vreme de parca se tansformase intr-o statuie.
O picatura i se aseza pe frunte si incepu a vorbi:
"Micul meu Bufon, te rog sa-ti revii!Linisteste-te! Nu esti primul si nici ultimul om care a ajuns in acest impas! Tot ceea ce ai nevoie, este sa nu uiti sa fii tu si mai mult sa nu uiti sa visezi! Este tot ce te poate salva! Priveste in tine!Nu uita sa simti, nu uita sa traiesti, nu uita cine esti! Ai un drum al tau!"
Cuvintele picaturii il loveau din plin, dar nu simtea nimic! Stralucirea ochilor devenise o ceata. Era un orb in propria ceata, iar picaturile il inconjurau si il imbratisau. Parca incercau sa-l ia de mana si sa-l traga din aceasta stare.
"Ti-am urmarit povestea si ... trebuie sa mergi mai departe! Doar tu poti sa o duci mai departe! Te-ai ratacind printre cuvinte si idei, printre ganduri si timp, dar esti tot tu, Bufonul a carui poveste am vazut-o in fiecare om! E timpul sa mergi mai departe!"
Isi misca mainile de parca ceva il lua de brate si-l trase din pietrificare. Mergea, iar pasii sai parca ii spuneau sa se opreasca.
"Sunt cel care a adus zambetul oamenilor, sunt Bufonul de ieri, sunt orbul din prezent, sunt actorul principal in propia-mi poveste! Nu am de gand sa impietresc si sa caut in bezna gandurilor, pentru ca exist si... voi duce povestea pana la capat!"- iar chipul i se lumina si parca acea flacara a vietii revenii in privirea sa...
"Sunt un orb in propria-mi ceata, iar drumul meu nu s-a oprit aici!" - si-si continua drumul sau prin viata ca si cum acolo se nascu un nou inceput.

Din cenusa unei povesti, se naste o poveste

"Din cenusa unei povesti se naste o alta poveste. In fiecare zi, in fiecare clipa cand o poveste moare, cand flacara ce o intretine se stinge, o alta poveste isi cauta vapaia sa se aprinda. Nimic mai mult, nimic mai complicat!" - ii spuse o flacara ce-i lumina fata.
Statea in fata focului ce-l incalzea si ... medita la cuvintele ei. "Cata dreptate putea sa aiba! Ieri ii facea pe oameni sa zambeasca! Povestile se nasteau pe rand si oamenii la randul lor nasteau povesti. Era vapaia din sufletul lor ce-i facea sa traiasca fiecare secunda, sa o simta si sa dea valoare vietii! Astazi, chipurile lor par de ceara si ascund o urma de tristete si o farama de speranta ce pare a vrea sa renasca flacara! Da, are dreptate!"... Dar, oare ce este de facut?
Flacara il privea, ii lumina chipul si dintr-o data, parca lua forma unei mingi de foc.
"Ia-ma in brate! Tine-ma in palmele mele si priveste in inima ta! Spune-mi ce vezi!Simti gheata ce ai adunat-o in singuratatea ta? Simti inima cum bate? Simti cum totul in tine freamata? "
Bufonul o tinea in palmele sale si simtea cum sangele curgea prin vene, cum inima ii batea mai tare, cum gandurile se impleteau in vise si idei, cum amintirile veneau pe rand si il transformau in ceea ce a fost sa fie candva. Simtea cum flacara aceea ii incalzea trupul, era ceea ce ii lipsea... in sfarsit avea sa o simta si sa traiasca!
"Da! Sunt Bufonul de ieri si astazi am renascut! Sunt cel ce aducea zamebete, sunt cel ca nascocea povesti pentru si despre oameni, sunt OM si astazi simt ca exist! Simt sufletul cum vrea sa renasca!"...iar flacara din palma sa disparea treptat. Isi privi palmele si nu mai era decat cenusa, o urma neagra!...
"Unde a disparut? Flacara mea, unde este?"...iar in gand cuvintele ei pareau sa revina." Din cenusa... se naste o alta poveste!- iar aceasta poveste sta in sufletul tau, Bufonule! E timpul sa o spui pana la capat!"

Din gandurile Bufonului

"Un pas, doi, trei... o singura poteca si multe drumuri pe langa, o intersectie continua, un sir de ieri si astazi, un vesnic acum si un suspin pentru maine... cand poate se va intampla! - isi spunea Bufonul. E viata, e tot ce avem mai de pret! Este un dar pe care nu-l meritam, pentru ca nu stim sa-l pretuim!" ...cuvintele sale parca il biciuiau, gandurile ce pareau a-l tine departe de lume nu-i dadeau pace! Acelasai Bufon, aceleasi ganduri, umbland pe poteca vietii sale, intalnind alte poteci, privindu-le, suspinand si ... mergand mai departe - o poveste a unei vieti, asta era tot ceea ce avea mai de pret. Cara cu el cateva povesti si zambete adunate de-a lungul timpului, dar toate acestea parca-l intristau. Vremurile acelea au apus! Astazi sunt prezent printre oameni si ... nimeni nu ma vede, sunt doar o umbra printre oameni. Merg, respir, ii vad, ii simt... si singur ma indrept catre capatul firului, insirand ganduri si iluzia ca poate intr-o buna zi voi reusi sa exist asa cum nu am mai fost!

Este frig in suflet si in singuratate si totusi gandul ca este acolo si poate intr-o buna zi ma va vedea, ne vom vedea, ma face sa vreau sa merg mai departe. Vreau sa renasca focul ce imi lumineaza sufletul si sa renasc din cenusa ce-o port din clipa in care m-am izbit de aceasta lume rece si indiferenta! SUNT INCA BUFONUL si merg pana la capat! Voi soarbe fiecare clipa din cupa vietii si ... poate intr-o buna zi cineva isi va aminti sa zambeasca ca pe vremea OAMENILOR!

Umbre ale timpului trecut

"In fata o singura poteca ce imi poarta pasii catre un alt oras, o alta poveste a trecerii mele - "A fost Bufonul! L-ai vazut?Dar a plecat si nu ne-a spus incotro!" - aceleasi cuvinte pe care le aud in fiecare oras prin care trec. O mana de oameni, nu sunt multi, dar sunt acei oameni pe care ii cunosc si care zambesc pentru niste cuvinte si niste... glume inocente.
Am ajuns! E asa cum am visat! Arhitectura, strazi pavate parca cu povesti si...(oftand) oameni tristi.Parca vor sa se cufunde in griul mohorat al pavelelor. Par a se gandi la ceva, par a fi cufundati intr-o lume pe care au pierdut-o. Nu-i inteleg!
Ma indrept catre piata, la fantana. Vreau sa vad oamenii, sa ii cunosc. Uite-o!De abia astept sa ma odihnesc, sa simt apa cum imi stropeste trupul, sa-i simt racoarea cu care ma imbratiseaza!
Lumea trecea pe langa el si nimeni nu il oberva. Erau atat de reci si parca fara de viata. Chipurile erau parca sculptate in ceara si... ei niste copaci purtati de vantul ce adia usor. Pareau fermecati, inchisi intr-o lume a gandurilor. Bufonul se intrista. "Oare voi mai intalni oamenii de altadat?Oare ma vor aprecia ca atunci?". Nici nu termina gandurile ca se simti tras de maneca de o fiinta mica. "Da! Uite un copil! Uite un zambet adevarat si curios! Doamne ce bine ca exista aceste fapturi! Fara ei am deveni ... simple fiinte reci!"
"Domnule, sunteti dintr-o poveste? Semanati cu Bufonul despre care imi povestea bunica cu atata bucurie.Ati revenit de printre paginile umplute cu povesti? Imi puteti spune si mie o poveste?
Bufonul il privea uluit! Era primul sau spectator si ... atat de firav... atat de matur. Stia de povestile bunicii, stia de povestea sa. Era pentru prima data cand avea un astfel de spectator. Parca nici nu stia ce sa spuna, ce sa faca. Vrajit de frumusetea cuvintelor si de sinceritatea copilului, incerca sa faca cateva trucuri si ... copilul il urmarea cu ochii mari ca si cum ar fi vrut sa nu piarda nici o secunda. Bufonul se simtea atat de stingherit, ca niciodata. Era doar un copil, totusi.
Il lua in brate, il aseza pe picior si ... dintr-o data cuvintele incepura a creiona o poveste ce semana parca cu viata-i! Era o poveste frumoasa si totusi trista, era o poveste despre el si copilul din el. Cu fiecare cuvant parea si mai fermecat de propria-i poveste. Nu-i venea sa creada ce usor veneau cuvintele si cum toate faptele se zugraveau sub tabloul propriei vietii.
Copilul il asculta sorbindu-i fiecare silaba. In timp ce povestea, Bufonul il privi in ochi si dintr-o data se cutremura. Cunoastea acea privire, cunostea acel stil, cunostea acest mod de a copilari. Semana atat de mult cu el... si totusi era doar un copil.
Isi dorea atat de mult sa fie din nou copil, isi dorea atat de mult sa fie copilul din bratele sale, isi dorea parca sa asculte povestile sale... si totusi, azi este povestitorul , este acel personaj despre care spunea bunica si ... este aici pe marginea unei fantani.

Povestea de zor... si copilul din bratele-i arse de soara zambea si i se aseza cu capul lipit de piept. Parea ca adormise. Bufonul nu contenea in a spune povestea mai departe, cand deodata auzi o voce schimbata - "Intr-o buna zi ma vei uita ....doar o clipa ma va aduce in viata
....AMINTIREA LASATA INTR-UN ETERN IERI......si un suspin de maine,
in zorii vietii!- sunt cuvintele tale Bufonule, cand ai ales acest drum! Ai uitat! Nu m-ai recunoscut nici macar o clipa. De ce ai lasat copilaria sa moara?". Cuvintele copilului ii speriara. Da!Acestea sunt cuvintele sale, lasate mostenire de a sa mama, acea fiinta draga care ii spunea mereu sa ramana copil, sa nu isi doreasca cu atata ardoare sa devina mare.

Astazi isi duce Destinul mai departe, ieri... era un copil fara de griji, zambind la povestile de altadata.

Inceput de poveste franta

"Pe urmele unui Destin am pornit, cautand sa inteleg de ce trebuie sa vad atatea lucruri urate, de ce oameni frumosi sufera si ... de ce la fiecare apus exista o bruma de bucurie tesuta printre lacrimi. Calatoresc de ceva vreme pe aceasta cale si vad si alte Destine si... sper ca intr-o buna zi sa reusesc sa impletesc cu unul o poveste, dar gandul imi este departe. Pasesc privind inainte, caci teama-mi este sa privesc inapoi. Sunt chipuri dragi pe care le-am ascuns printre amintiri."- isi spunea Bufonul in gand, cand cineva il batu usor pe umar.
Bufonul tresari, speriat de aceasta atingere. Ii amintea de cineva si parca ii era teama sa spuna. Semana cu atingerea mamei si totusi nu era ea, avea un miros placut de tinerete. II era teama sa o priveasca si totusi curiozitatea il impingea. Isi intoarse capul si vazu un chip angelic, care-l intimidase.
Cum nu mai vorbise de ceva vreme, Bufonul nostru parca inghitise cuvintele. Era atat de frumoasa si ..."poate e doar o inchipuire"- rostea in gand.
"Te-am urmat de ceva vreme si nu ai privit catre mine nici o clipa, am incercat sa te strig si vorbele-mi fura aruncate departe de vant si ... astazi sunt in fata ta! Spune-mi cine esti! Spune-mi incotro te indrepti! Spune-mi povestea ce se ascunde sub acest Destin, in acest trup!"
Bufonul nostru se aseza pe buturuga, o privi in ochi si timid incepu a rosti cateva cuvinte:"Iarta-ma ca nu te-am vazut pana acum, iarta-ma ca nu te-am auzit... am fost orbit de MINE. M-am resemnat sub Crucea ce mi-a fost data sa o port si am plecat sa imi duc mai departe rostul, sperand ca intr-o buna zi sa ...imi gasesc linistea si fericirea. Totusi de ce eu ? Ce vrei de la mine? Sunt Bufonul, acel om care aduce zambete si pleaca incarcat cu bucuria ca au zambit, dar totusi trist ca ... nimeni nu l-a intrebat acel banal - ce mai faci?! Sunt surprins de tot ceea ce imi spui, dar teama-mi este sa nu fie doar o imagine a unui vis.Spune-mi ce doresti de la mine? "
"Te-am vazut intr-o zi la un han!Erai vesel si lumea radea, dar privindu-te am descoperit o urma de tristete si am incercat sa o aflu, dar ai plecat. Si eu am venit dupa tine, iar tu ... ceri un ce mai faci! Oare nu crezi ca uneori ar trebui sa te opresti, sa astepti, sa vina aceasta intrebare? Oare nu crezi ca ar trebui sa lasi sa vina de la sine acel om, acea fiinta care va vedea mai departe de masca aceea zambitoare ce-o porti atat de bine, fara a fi a ta."
Bufonul parea de ceara. Nimeni nu ii spusese atatea cuvinte.Cufundat in dorinta lui de a cunoastea, de a gasi acel vis, uitase parca sa existe, uitase sa asculte, iar aceasta fiinta avusese curajul sa ii spuna in fata si inca dorea sa il cunoasca. "Ciudata femeie!"isi spuse Bufonul in gand, si nici nu termina ca se simti cuprins de bratele ei si un sarut pe frunte il facu sa tremure.
"Mergi mai departe si atunci cand il vei intelege ma vei revedea. Iti multumesc pentru clipele in care ai fost doar un om si nu Bufonul de ieri, sau de atunci. Oamenii judeca dupa aparente, eu te privesc si te astept!" si vorbele se pierdeau si ea disparea in departari arse de soare.
O lacrima se revarsa pe obrazul acestuia in timp ce ochii parca incercau sa o opreasca. Gandurile ii erau haotice si tot ce gandise pana in clipa sosiri acestei fiinte se naruise. "Cine era? Ce dorea aceasta copila cu ganduri de femeie? Cand o voi mai vedea?A fost langa mine si nu am vazut-o! Doamne... ce orb am fost!"
Se ridica si incerca sa alerge spre ea, dar pasii parca se blocasera. "Mi-a spus ca am sa o revad cand am sa inteleg si ... trebuie sa merg pe drumul meu. E timpul sa privesc inainte, e timpul sa privesc tot orizontul si sa nu uit, ca intr-o buna zi, in asta lume... poate o voi regasi."

Un drum pentru fiecare

"La fiecare pas, pe fiecare drum ce-l acopar cu umbra mea gasesc cate o piatra. E singura si sta acolo de ceva vreme. Poate ca cineva la un moment dat a dat-o un pic mai incolo pentru ca-l impiedica. Eu nu vreau acest lucru! Vreau sa imi spuna tot ce a vazut, tot ce a cunoscut de-a lungul timpului!" isi spunea Bufonul in gandul sau.
"Calatorule, sunt o piatra si aud tot ceea ce imi spui! Sunt aici de ceva secole si am venit de pe muntele acela, pe care l-ai cunoscut si tu! Imi este parinte si l-am nesocotit! Imi spunea sa raman in semetia familiei mele, iar eu am dorit sa cunosc lumea si am ramas singura, privind la familia mea ."ii raspunse piatra intr-o clipa."De prima clipa cand am aparut am dorit sa cuprind tot pamantul si sa il cunosc, sa invat si sa fiu temelia unei case a oamenilor, dar am ajuns o piatra intr-un drum uitata de timp. Crezi ca am uitat acest lucru? Nu! Sub nici o forma! Intr-o buna zi voi ajunge acea piatra de temelie la un castel si voi imbratisa oamenii ce vor locui acolo!
Bufonul lacrima. Ce vis frumos! Oameni? Castel? Doamne, cate lucruri s-au schimbat! Nu mai sunt castele de altadata, nu mai sunt oamenii aceia frumosi, nu mai sunt vremurile glumelor sale, nu mai are nici el loc in aceasta lume pentru ca timpul Bufonilor a trecut. "Ce vremuri...!"ofta el.
Lua piatra in brate si incepu a-i depana amintiri. Piatra il asculta clipa de clipa si parca incerca sa ii ia toate cuvintele.
"Vreau si eu amintiri ca ale tale! Vreau si eu sa fii cunoscut tot ceea ce ai cunoscut! Crezi ca se mai poate?"
"Ramai cu mine!ii spuse Bufonul. Si vom depana povesti si vei vedea drumuri si case si oameni! Fii piatra de temelie a casei mele si eu voi fi omul care te voi respecta!Fii camaradul meu de drum si iti voi spune povesti, glume, zile si nopti la rand!"

Dar piatra se intrista. "Vreau sa cunosc, dar de voi pleca de aici, nu voi mai vedea familia! ce fac? ..... Raman o piatra pe drum? Da! Asta sunt si asa voi ramane! O piatra pe acest drum! Vor trece anii si cineva intr-o buna zi ma va muta fara sa stie ca acesta este locul ce-l slujesc!Bufonule, mergi pe drumul tau! Drumul meu este acesta si aici voi ramane! Iti multumesc pentru tot, iti multumesc ca vrei sa ma ajuti imi indeplinesc visul! Mi-am dat seama ca ani la rand m-am mintit! Am crezut ca doresc o gramada, dar nu a fost adevar in gandurile mele. Tot ceea ce vreau este drumul meu!Acest drum!Acest loc! "
Bufonul o aseza la loc, ii multumi pentru clipele petrecute impreuna si incepu a aduna pasi, a se indeparta de acest prieten al sau. Intelesese ca drumul pe care il strabate este drumul sau si este dator sa il duca mai departe, iar Destinul pietrei era sa ramana vesnic pe acel drum.
Poate intr-o zi va intalni un alt calator cu care sa imparta acelasi drum... un drum al fiecaruia, dar paralel.